Jens Stoltenberg avertizează că războiul din Ucraina va continua: „Va fi o iarnă foarte dificilă”

Jens Stoltenberg avertizează că războiul din Ucraina va continua: Va fi o iarnă foarte dificilă
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Bernd von Jutrczenka

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis că războiul din Ucraina va continua, prin urmare este necesar ca statele occidentale să continue mobilizarea pentru a sprijini trupele ucrainene. Acesta a mai precizat că iarna va fi una grea pentru toate statele europene:

Jens Stoltenberg, despre evoluția războiului din Ucraina

„Nu trebuie să ne complacem în situația actuală. Nu trebuie să credem că războiul s-a sfârșit. Trebuie să mobilizăm mai mult sprijin pentru a menține sancțiunile și pentru a ne pregăti pentru iarnă. Iarna va fi grea și trebuie să furnizăm atât arme, cât și muniții și nu în ultimul rând, trebuie să îi furnizăm Ucrainei echipamente de iarnă, uniforme groase, corturi, generatoare, astfel încât să poată lupta pe tot parcursul iernii, care, cel mai probabil, va fi una foarte dificilă atât pentru Ucraina, cât și pentru restul Europei”.

Doar în ultima săptămână, armata ucraineană a eliberat aproximativ 2.400 de mile pătrate de teritoriu capturat de forțele ruse de la începutul războiului în februarie. Aceste câștiguri – cel mai tangibil punct de cotitură din război de până acum – se datorează în parte sprijinului prolific din partea NATO, alianța militară dintre 28 de țări europene plus Canada și Statele Unite, potrivit foreignpolicy.com.

Ministrul rus al Apărării ar putea fi audiat în Duma de Stat

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, ar putea fi audiat în Duma de Stat a Rusiei. Convocarea ministrului lui Putin se va desfășura cu ușile închise , a declarat Serghei Mironov, liderul facţiunii parlamentare a partidului „Rusia Justă”, citat joi de publicaţia rusă Kommersant.

Mișcarea din Duma de stat vine în condițiile în care forţele ruse au fost criticate deschis de către experţi militari săptămâna aceasta după ce au pierdut controlul asupra celei mai mari părţi a regiunii Harkov.

Gestul ar fi unul fără precedent, având în vedere că Mironov este lider al micului partid pro-Kremlin „Rusia Justă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)