România, Ucraina şi Republica Moldova au decis creşterea schimburilor de energie electrică

România, Ucraina şi Republica Moldova au decis creşterea schimburilor de energie electrică

România, Ucraina şi Republica Moldova au încheiat un Acord interguvernamental trilateral pentru stimularea interconectărilor şi cooperării în domeniul energiei şi creşterea schimburilor bilaterale de energie electrică prin încheierea de contracte bilaterale pe termen scurt, mediu şi lung, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Acord în domeniul energetic între România, Ucraina şi Republica Moldova

„În ceea ce priveşte cooperarea în domeniul energiei, accentul a fost pus, în cadrul reuniunii, asupra măsurilor imediate de sprijin care sunt necesare pentru ca Ucraina şi Republica Moldova să facă faţă sezonului rece, dar şi asupra măsurilor pe termen lung pentru consolidarea securităţii energetice a acestora, cu accent pe interconectarea regională, având în vedere şi necesitatea combaterii utilizării energiei în scopuri geopolitice. Astfel, a fost convenită încheierea unui Acord interguvernamental trilateral pentru stimularea interconectărilor şi cooperării în domeniul energiei a României, Ucrainei şi Republicii Moldova. De asemenea, am convenit creşterea schimburilor bilaterale de energie electrică între cele trei state prin închiderea de contracte bilaterale pe termen scurt, mediu şi lung”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Virgil Popescu a participat joi, împreună cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la prima reuniune în format trilateral a miniştrilor afacerilor externe şi energiei din România, Ucraina şi Republica Moldova, desfăşurată la Odessa, în Ucraina, relatează Agerpres.

La reuniunea de la Odessa au participat ministrul Energiei din Ucraina, German Galushchenko, vicepriministrul şi ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Andrei Spînu, ministrul Afacerilor Externe de la Chişinău, Nicu Popescu, şi ministrul Afacerilor Externe din Ucraina, Dmytro Kuleba.

La reuniunea trilaterală au participat şi reprezentanţi ai companiilor din domeniul energiei din cele trei state – din partea României, conducerea Transelectrica, invitarea acestora reflectând angajamentul strategic al celor trei ţări de a coopera îndeaproape în acest domeniu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)
20:38 - Orban: CCR probabil a anulat alegerile pentru că în turul 2 nu au ajuns candidații PSD-PNL / Candidatul garantat Ciolacu și Iohannis sigur va pierde / Nicușor Dan, o candidatură serioasă / Antonescu poate să fie sigur că e candidatul UDMR (VIDEO)
19:59 - Bolojan, replică pentru Lasconi: Nu poți demola pe cineva anticipat. Eu am încercat în toţi aceşti ani să nu înjur gratuit pe cineva şi după aia să îi cer a doua zi să mă susţină