Țările membre UE, inclusiv Ungaria, au convenit asupra prelungirii sancțiunilor împotriva Rusiei

Țările membre UE, inclusiv Ungaria, au convenit asupra prelungirii sancțiunilor împotriva Rusiei
Foto: hepta - Zuma Press / Nicolas Maeterlinck

Țările membre UE au decis miercuri prelungirea sancțiunilor împotriva Rusiei, ca urmare a invaziei din Ucraina. Ungaria s-a abţinut miercuri de la blocarea prelungirii sancţiunilor împotriva Rusiei, după ce a pus sub semnul întrebării necesitatea reînnoirii lor săptămâna trecută, relatează Agerpres.

Sancțiunile împotriva Rusiei au fost prelungite

Procedura oficială de reînnoire a sancţiunilor pentru încă şase luni a fost finalizată la timp, a declarat un purtător de cuvânt al Preşedinţiei cehe a Consiliului UE.

Prelungirea este oficială odată ce decizia este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Sancţiunile sunt considerate o măsură temporară şi trebuie reînnoite periodic.

Dacă Ungaria ar fi blocat prelungirea, sancţiunile ar fi expirat săptămâna aceasta.

Potrivit unor diplomaţi europeni, Ungaria îi dorea pe oligarhii ruşi Alişer Usmanov, Piotr Aven şi Viktor Raşnikov scoşi de pe lista persoanelor sancţionate.

Într-un interviu acordat RBC-Ucraina, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei Dmytro Kuleba a vorbit despre „negocieri cu Rusia pe câmpul de luptă”, accesul la granițe în 1991, sancțiuni împotriva Federației Ruse, „liniile roșii” ale Occidentului și aliații Ucrainei.

Ucraina nu va fi niciodată de acord să negocieze

Pe fondul recentelor succese ale contraofensivei ucrainene, Moscova a menționat încă o dată „negocieri” – dar, după cum subliniază oficialii ruși de rang înalt, acestea nu pot avea loc decât prin îndeplinirea „cererilor” țării agresoare.

Ucraina nu va fi niciodată de acord cu o astfel de opțiune. Iar șeful Ministerului Afacerilor Externe, Dmytro Kuleba spune că Rusia va manifesta un interes real pentru negocieri doar atunci când poziția sa va slăbi cât mai mult.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)