Reuters: Principalul emisar al lui Putin obținuse un acord de pace cu Ucraina încă din primele zile ale războiului, însă președintele rus a refuzat

Reuters: Principalul emisar al lui Putin obținuse un acord de pace cu Ucraina încă din primele zile ale războiului, însă președintele rus a refuzat
Sursa Foto: Hepta - Valeriy Sharifulin

Negociatorul-șef al lui Vladimir Putin în Ucraina, Dmitri Kozak, i-a transmis acestuia, la începutul războiului, că a încheiat un acord provizoriu cu Kievul care să satisfacă cererea Rusiei ca Ucraina să rămână în afara NATO, dar se pare că președintele rus a respins-o și a continuat campania militară, au declarat trei surse, potrivit Reuters.

De asemenea, Kozak i-a spus lui Putin că este de părere că înțelegerea pe care a încheiat-o înlătură nevoia ca Rusia să urmărească o ocupație pe scară largă a Ucrainei.

Vladimir Putin a refuzat un plan de pace negociat de Dmitri Kozac

Liderul de la Kremlin a transmis de mai multe ori înainte de război că NATO și infrastructura sa militară se apropie tot mai mult de granițele Rusiei, acceptând noi membri din Europa de Est și că alianța se pregătea acum să aducă și Ucraina pe orbita sa. Cu toate acestea Putin a declarat public că aceasta reprezintă o amenințare existențială pentru Rusia, forțându-l să reacționeze.

Dar, în ciuda faptului că la început a susținut o rezolvare pașnică a conflictului, liderul rus și-a exprimat clar aversiunea față de înțelegerea negociată de Dmitri Kozak, concesiile obținute de consilierul său fiind nesatisfăcătoare pentru liderul de la Kremlin, care între timp și-a extins obiectivele pentru a include anexarea unor teritorii ucrainene, potrivit surselor.

Dmitri Kozak a fost întrebat despre dezvăluirile făcute de Reuters, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului a susținut că „acestea nu au absolut nicio relație cu realitatea. Niciun lucru de acest gen nu s-a întâmplat. Este o informație complet incorectă”.

Potrivit lui Mihailo Podoliak, un consilier al președintelui Zelenski, Rusia a folosit negocierile ca un paravan pentru a se pregăti pentru invazia sa. „Astăzi, înțelegem clar că partea rusă nu a fost niciodată interesată de o rezolvare pașnică”, a declarat Podoliak.

„Putin a schimbat pur și simplu a schimbat planul pe parcurs”

Două dintre cele trei surse au specificat că un impuls pentru a finaliza acordul a avut loc imediat după declanșarea invaziei în 24 februarie. În câteva zile, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a crezut că are acordul Ucrainei cu privire la principalele condiții pe care Rusia le-a urmărit și i-a recomandat lui președintelui rus să semneze un acord.

„După 24 februarie, Kozak a primit un cec în alb: i-au dat undă verde, a realizat înțelegerea. A adus-o înapoi și i-au spus să se îndepărteze. Totul a fost anulat. Putin a schimbat pur și simplu planul pe măsură ce era în desfășurare”, a spus una dintre sursele apropiate conducerii ruse.

Cea de-a treia sursă, căreia i s-a spus despre evenimentele de către oameni care au fost informați despre discuțiile dintre Kozak și Putin, a spus pentru Reuters că Kozak i-a propus acordul lui Putin și a fost refuzat, chiar înainte de invazie, notează rfi.ro.

Toate sursele au cerut anonimatul pentru a partaja informații interne sensibile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`