Președintele Vucic susține că Serbia nu va recunoaşte independenţa Kosovo, direct sau indirect

Președintele Vucic susține că Serbia nu va recunoaşte independenţa Kosovo, direct sau indirect
Foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Serbia nu va recunoaște independenţa declarată unilateral de Kosovo, a precizat preşedintele sârb Aleksandar Vucic în parlamentul de la Belgrad.

Serbia nu va recunoaște independența Kosovo

Regiunea Kosovo şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Belgrad în februarie 2008, la aproape un deceniu după ce NATO a bombardat forţele sârbe pentru a opri uciderea şi expulzarea etnicilor albanezi din regiune.

Potrivit acestuia, Serbia „nu va renunţa la lupta sa legitimă pentru interesele sale de stat şi naţionale şi la lupta pentru respectarea dreptului internaţional”.

„Nu este întotdeauna posibil să schimbi cursul istoriei, dar nu este nici imposibil, iar noi nu trebuie să renunţăm la această luptă şi ambiţie”, a spus preşedintele Serbiei.

„Am jurat pe Constituţie – şi am primit cea mai înaltă încredere – că, atât timp cât pot influenţa acest lucru, Serbia nu va recunoaşte, direct sau indirect, independenţa declarată în mod unilateral de provincia noastră sudică”, a insistat Vucic, potrivit Agerpres.

Statele UE care nu recunosc independența Kosovp sunt: Spania, România, Grecia, Slovacia şi Cipru.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`