Șerban Pop, fostul șef al ANAF, a fost condamnat la o pedeapsă de 13 ani de închisoare pentru luare de mită

Șerban Pop, fostul șef al ANAF, a fost condamnat la o pedeapsă de 13 ani de închisoare pentru luare de mită

Șerban Pop, fostul șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a primit o condamnare pe fond de 13 ani de închisoare cu executare, fiind acuzat de luare de mită.

Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel București.

Fost șef ANAF, condamnat la 13 ani de închisoare

Fost șef ANAF a fost găsit vinovat după ce ar fi primit mită 2,5 milioane de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Luni, Curtea de Apel București a constatat că acuzațiile erau întemeiate, dovadă fiind hotărârea de condamnare:

„Respinge, ca inadmisibilă, cererea de repunere a cauzei pe rol, formulată de inculpatul Pop Șerban, prin aparatorul ales Todică Alexandru. Condamnă pe inculpatul POP SERBAN la pedeapsa de 13 ani închisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a exercita profesia de functionar public, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a exercita profesia de functionar public, pe durata executării pedepsei principale.

Confiscă de la inculpatul Pop Șerban suma de 2.500.000 euro, suma primită de către acesta cu titlu de mită. Menţine măsura sechestrului asigurator instituită de DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE prin ordonanţa nr. 205/P/2021 din data de 22.11.2021 (pusă în executare prin procesul-verbal din 02.12.2021), până la concurența sumei de 2.500.000 euro (…).

Obligă pe inculpatul Pop Șerban la plata sumei de 14.680 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 septembrie 2022”.

Acuzațiile pe care Direcția Națională Anticorupție i le-a adus lui Șerban Pop

Potrivit magistraților, în perioada 31 ianuarie – 23 decembrie 2008, Șerban Pop, vicepreședinte ANAF, i-ar fi cerut unui om de afaceri 5 milioane de euro, din care ar fi primit doar 2,5 milioane de euro, cu titlu de mită. Acesta ar fi primit banii în patru tranșe, în conturile unor companii off shore.

Procurorii DNA au afirmat că fostul vicepreședinte ANAF ar fi primit acești bani pentru aprobarea unei soluții fiscale individuale anticipate (act administrativ) legată de o tranzacție încheiată între compania omului de afaceri și o societate de stat și a urgentării restituirii, către firma omului de afaceri, a sumei de 228.259.140 lei cu titlu de TVA.

„După primirea sumei aferente rambursării, aproximativ jumătate din banii încasaţi de firma omului de afaceri ar fi fost transferaţi într-un cont deschis la o bancă din Ungaria, iar de aici către două firme offshore controlate de același om de afaceri. De acolo, 2.500.000 euro au fost transferaţi mai departe în conturile unor firme offshore din Cipru controlate de inculpat, prin intermediar”, au mai precizat procurorii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)