Clipe dramatice la meciul dintre Cadiz și Barcelona. Unui fan i s-a făcut rău, iar portarul gazdelor a fugit după defibrilator (FOTO, VIDEO)

Clipe dramatice la meciul dintre Cadiz și Barcelona. Unui fan i s-a făcut rău, iar portarul gazdelor a fugit după defibrilator (FOTO, VIDEO)
Foto simbol: Pixabay

Partida disputată sâmbătă seară de Barcelona la Cadiz în campionatul Spaniei a fost marcată de clipe dramatice, în condițiile în care unui suporter din tribune i s-a făcut rău. Meciul a fost întrerupt circa o oră.

Unui fan i s-a făcut rău la meciul dintre Cadiz și Barcelona

Când mai erau doar câteva minute din joc, un suporter aflat în spatele porții apărate de Jeremias Ledesma s-a prăbușit inconștient. Portarul lui Cadiz a lăsat mingea din mână și a fugit spre marginea terenului ca să aducă un defibrilator.

Medicii s-au deplasat lângă fanul cazut pentru a interveni. Fotbaliștii s-au adunat la mijlocul terenului în speranța că totul se va termina cu bine, iar la un moment dat au pornit spre vestiare.

Jurnaliștii spanioli spun că a fost vorba despre o persoană în vârstă, care avea probleme cardiace. După circa o oră de îngrijiri la fața locului, suporterul a fost transportat la un spital din zonă.

Medicul care a intervenit cu defibrilatorul s-a retras în aplauzele unui întreg stadion. a fost aplaudat de tot stadionul când a părăsit sectorul.

Cadiz a fost învinsă de Barcelona cu 4-0.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`