Un constructor auto din Bulgaria vrea să producă zilnic trei mașini electrice și să se extindă la Giurgiu

Un constructor auto din Bulgaria vrea să producă zilnic trei mașini electrice și să se extindă la Giurgiu

SIN Cars, un mic producător auto cu sediul în oraşul Ruse (Bulgaria), şi-a propus ca în 2023 să producă două sau trei vehicule electrice în fiecare zi, a declarat directorul Rosen Daskalov pentru agenţia BTA, citată de Agerpres.

În Bulgaria nu există subvenții pentru achiziționarea autoturismelor electrice

Rosen Daskalov a precizat că producţia de vehicule electrice SIN Cars a demarat cu cinci unităţi care sunt deja gata asamblate, adăugând că în prima fază compania sa va produce 10 până la 20 de automobile în acest an pentru a-şi îmbunătăţi procesele de producţie.

Ulterior, în 2023, obiectivul celor de la SIN Cars este acela de a produce câte un vehicul într-o singură tură, ceea ce înseamnă că firma va putea realiza până la trei vehicule într-o zi, în funcţie de regimul de lucru.

„Aceste vehicule sunt mici camionete cu un design foarte simpatic. Există interes pentru ele atât în Europa Occidentală, cât şi în Bulgaria. Din păcate, în Bulgaria, nu avem subvenţii la achiziţionarea de autoturisme electrice. În România, în cazul în care cumperi un automobil electric şi predai unul vechi, primeşti un bonus de 9.000 de euro”, a spus Daskalov.

Pe lângă vehicule electrice, SIN Cars produce şi multe din componentele pentru vehiculele sale electrice, precum şasiuri, suspensii, baterii şi diferite alte componente.

Cu aceeași dimensiune, terenul din Bulgaria l-ar fi costat de 35 de ori mai mult

Ideea este ca facilitatea de producţie de la Ruse să fie un fel de fabrică în miniatură. Ulterior, fabrica de la Ruse va fi copiată la o nouă locaţie din oraşul Giurgiu (România).

Potrivit lui Daskalov, motivul pentru care a ales să îşi dezvolte afacerile pe celălalt mal al Dunării este acela că România oferă condiţii mai bune pentru dezvoltarea unor astfel de proiecte.

„Perioada maximă pentru închiriere în Bulgaria este de 10 ani. Ce vom face cu fabrica noastră gata construită când această perioadă expiră? Eram într-un impas.

Ne-am întâlnit cu primarul din Giurgiu şi acesta mi-a spus că este o lege în România care îţi permite să închiriezi terenul pentru 49 de ani, cu opţiunea de a prelungi durata de închiriere pentru alţi 24 de ani. În plus, în orice moment, poţi cumpăra terenul la preţul pieţei”, a spus Daskalov.

SIN Cars a găsit o suprafaţă de 70 de hectare de teren pe care să o închirieze în România pentru 1.000 de euro pe lună. Daskalov a calculat că un teren de 70 de hectare din Bulgaria ar fi costat compania de 35 de ori mai mult. Potrivit lui Daskalov, fabrica de la Giurgiu va fi construită în 2025.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`