Carnetele de note ale elevilor trebuie schimbate. Cataloagele sunt și ele vizate / Metode de înșelătorie în mediul online

Carnetele de note ale elevilor trebuie schimbate. Cataloagele sunt și ele vizate / Metode de înșelătorie în mediul online
Captură de ecran Youtube

Odată cu modificările apărute în noul an școlar, cu înlocuirea semestrelor cu module de învățare și eliminarea tezelor, vechile carnete de note ale elevilor, precum și cataloagele profesorilor, nu mai sunt potrivite, așa că acestea vor trebui schimbate cu altele noi în perioada următoare. Dacă în ceea ce privește cataloagele situația va fi rezolvată de conducerea fiecărei școli, în cazul procurării carnetelor este mai dificil, iar părinții vor fi nevoiți să scoată din buzunar sume destul de mari.

Școlile nu au obligația să achizționeze carnete pentru toți elevii, așa că această misiune va cădea tot pe umerii părinților. Dacă până acum un carnet era doar câțiva lei, acum, crescând cererea, mulți vor să facă afaceri pe seama lor și le vând la prețuri și de zece ori mai mari pe Internet, anunță ziare.com.

De unde cumpără părinții carnete de note după noile standarde

Părinții, aflați în goana de a achizționa noile modele, s-au lovit de prețuri uriașe pe rețelele de socializare, acolo unde un carnet de note costă și 30 de lei.

Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, îi îndeamnă pe aceștia să nu rămână indiferenți și să reclame astfel de cazuri.

„Ne susținem punctele de vedere ca Federație și reacționăm la orice nereguli din sistemul educațional. Dacă se întâmplă în școli aceste lucruri, îi rugăm pe părinți să ne sesizeze atât pe noi, cât și pe cei din ministerul Educației”, a declarat Iulian Cristache, mai scrie sursa citată.

Carnetele nu trebuie schimbate obligatoriu

Cristache a ținut să îi liniștească pe părinți și să îi anunțe că schimbarea carnetelor de note nu este obligatorie.

„Am văzut și eu niște reacții pe rețelele de socializare și pe grupurile de părinți referitoare la carnetele de note. Numai că, vedeți voi, în Ordin scrie că aceste carnete trebuie schimbate, însă dacă studiem cu atenție documentele putem să observăm că acest lucru nu este unul obligatoriu”, a adăugat președintele Federației.

„Sper că nu sunt prea mulți acei directori și diriginți care nu vor să îi ajute pe părinți. Carnetele pot fi ușor cumpărate de către unitatea de învățământ din bugetul propriu.

Prețul unui carnet este în jurul sumei de 1 leu, deci nu vorbim despre niște costuri mari. Și carnetele noi s-au achiziționat, în special, pentru cei care încep ciclul primar, gimnazial. Sub nicio formă pentru cei care sunt deja în școală și nu au carnet”, a încheiat Iulian Cristache.

Peste 700 de școli au optat pentru catalogul electronic

Peste 700 de unități școlare din România au intrat deja într-un program-pilot implementat de Ministerul Educaţiei, așa că au renunțat la catalogul clasic și au optat pentru cel electronic, notează observatornews.ro.

Unele școli foloseau catalogul electronic încă din anii precedenți, însă acestui trend i s-au alăturat în acest an și mai multe școli din România.

Introducerea catalogului electronic va reprezenta un obstacol în calea elevilor care obișnuiau să chiulească de la ore, deoarece de acum părinții vor avea acces online la întreaga situație a copiilor, în timp real.

În prezent, 743 de unităţi de învăţământ din întreaga ţară vor folosi acest catalog online în anul 2022-2023.

Spre exemplu, în judeţul Dolj 9 școli au introdus catalogul electronic, două dintre ele aflându-se chiar în mediul rural, mai scrie sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)