România a câștigat o medalie de argint și una de broz, sâmbătă, la turneul de tenis de la Tbilisi, în ultima zi a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2015.
Potrivit Agerpres, medaliile au fost câștigate la proba de dublu, respectiv la cea de simplu feminin.
Astfel, argintul a fost câștigat, la proba de dublu, de Ștefania Selma Cadâr și Andreea Prisăcariu.
În finală, româncele au fost învinse de slovenele Kaja Juvan/Nika Radisic, cu 4-6, 6-3, 7-5.
Medalia de bronz a fost cucerită de Ștefania Selma Cadâr la proba de simplu feminin, după ce a învins-o pe letona Daniela Vismane, a doua favorită, cu 6-4, 6-4, în meciul pentru locurile 3-4.
Bilanțul României este în acest moment de trei medalii de aur, cinci de argint și două de bronz.