Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat, vineri seara, că prim-vicepreședintele liberalilor, Cătălin Predoiu, a fost un ministru mai degrabă tehnocrat, fără un profil politic și că acesta nu este potrivit pentru funcția de premier al României.
Mai mult de atât, „Predoiu supralicitează permanent şi devine tot mai des ridicol, caraghios, pentru că nu are experienţă în politică şi nici prea mare chemare către politică”, a mai spus Tăriceanu într-un interviu televizat, citat de PS News.
„Nu e de premier. A făcut un progres politic cât a fost ministru al Justiţiei, dar foarte modest. El a fost un ministru mai degrabă tehnocrat – nu avea un profil politic. De când a ajuns printre liderii PNL, supralicitează permanent şi devine tot mai des ridicol, caraghios, pentru că nu are experienţă în politică şi nici prea mare chemare către politică, în sensul talentului”, a spus președintele Senatului, fiind întrebat ce părere are despre Predoiu.
Legat de şansele de rezistenţă ale coaliţiei, Tăriceanu a precizat că toți cei din PSD, UNPR și ALDE sunt hotărâți să ajungă până la alegerile din 2016.
Întrebat dacă ar fi dispus să fie noul premier, în situaţia în care demisionează Ponta, președintele Senatului s-a eschivat, spunând doar că Ponta este conştient de riscurile pe care le-ar genera dacă ar demisiona.
„Nu cred că Ponta o să renunţe, pentru că ştie care sunt consecinţele: i se dau toate cărţile în mână preşedintelui, care poate să joace cum îşi doreşte, poate forţa limita Constituţiei (cum spunea domnul Băsescu). Cred că Victor Ponta este absolut conştient de riscurile pe care le-ar genera o astfel de atitudine”, a conchis Călin Popescu-Tăriceanu.