Peisaje desprinse din filmul „Avatar” pot fi admirate din cel mai înal lift în aer liber din lume

Peisaje desprinse din filmul „Avatar” pot fi admirate din cel mai înal lift în aer liber din lume
Cel mai înalt lift în aer liber din lume. Foto: Captură video

Bailong, cel mai înalt lift în aer liber din lume, a fost construit pe partea unei stânci din Parcul Național Forestier Zhangjiajie din Hunan, China, pentru a oferi priveliști uimitoare ale formațiunilor carstice. Mulți cred că a inspirat peisajul incredibil din filmul „Avatar”, lansat în 2009, relatează CNN.

Liftul este realizat din sticlă și are o înălțime de 326 de metri. Practic, este format din trei lifturi cu două etaje, iar fiecare dintre acestea poate transporta pe munte până la 46 de vizitatori. O astfel de călătorie durează mai puțin de două minute.

Liftul este poarta de acces către principala atracție turistică

Liftul servește drept poartă de acces către unele dintre principalele atracții ale parcului, printre care pârâul Golden Whip, Muntele Tianzi și priveliștile spre Stâlpul de Sud al Raiului, care mai târziu a fost redenumit „Muntele Aleluia” în onoarea munților plutitori ai lui James Cameron, regizorul filmului „Avatar”.

Alternativ, vizitatorii pot urca pe munte, călătorie care durează aproximativ două ore și jumătate.

Liftul a fost închis pentru o perioadă de timp

Lucrările au fost finalizate în anul 2002 cu o investiție de 26 de milioane de dolari. Inițial, experții și savanții localu au criticat construcția, servindu-se de motivul că deteriorează peisajul natural.

În urma unor dezbateri pe tema siguranței liftului, acesta a fost blocat pe o perioadă de trei luni, menționându-se și despre demolarea lui.

După aproape 20 de ani de la deschidere, liftul și-a confirmat titlul de una dintre cele mai mari atracții turistice din parc, iar în ultimele deceniii a transportat peste 60 de milioane de vizitatori.

Parcul National Forestier Zhangjiajie din Hunan, China, este renumit pentru formațiunile sale carstice falnice, asemănătoare stâlpilor, și are o asemănare remarcabilă cu peisajul plutitor al lumii extraterestre Pandora, care joacă un rol principal în filmul „Avatar”.

De asemenea, Zhangjiajie găzduiește cel mai înalt pod de sticlă din lume. Acesta este situat pe faimosul Pod de sticlă Zhangjiajie Grand Canyon.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)