Alina Gorghiu: Le cer liderilor PSD să accepte ca pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare, când se va discuta Codul Fiscal, să se ia în discuție și Legea votului prin corespondență

Alina Gorghiu: Le cer liderilor PSD să accepte ca pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare, când se va discuta Codul Fiscal, să se ia în discuție și Legea votului prin corespondență
Foto: facebook.com/alinagorghiu

Copreședintele PNL Alina Gorghiu cere liderilor PSD să accepte propunerea PNL de a dezbate proiectul legii privind votul prin corespondență în sesiunea extraordinară a Parlamentului, în același timp cu discutarea Codului Fiscal, informează Agerpres.

”Este o idee pe care noi am expus-o la ultimul birou politic și pe care îndrăznesc să o reiau astăzi, mai ales că s-a schimbat președintele PSD (…), le cer liderilor PSD să accepte ca pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare, când se va discuta Codul Fiscal, să se ia în discuție și Legea votului prin corespondență”, a spus Alina Gorghiu.

Copreședintele PNL a mai precizat că dacă acest lucru nu se va întâmpla în cadrul sesiunii extraordinare, dezbatere și adoptare votului prin corespondențăîn cadrul sesiunii parlamentare din toamnă nu va mai permite introducerea reglementării la alegerile din 2016.

”Vă atrag atenția că, dacă nu reușim în această sesiune extraordinară, va fi prea târziu în septembrie, intrăm în acel an dinaintea alegerilor parlamentare în care nu ai voie să mai modifici legislația electorală”, a explicat Alina Gorghiu.

O solicitare similară a venit și din partea deputatului PNL Ovidiu Raețchi. Acesta i-a cerut lui Liviu Dragnea să susțină, din postura sa de șef al majorității parlamentare, dezbaterea și adoptarea proiectului legislativ privind votul prin corespondență în sesiunea extraordinară. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`