Controversata construcție a Catedralei Mântuirii Neamului a mai primit de la bugetul de stat la ultima rectificare încă 25 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor.
„Bugetul alocat la rectificare cultelor este de 67 de milioane de lei. Din cele 67 de milioane de lei, 25 de milioane de lei sunt pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Neamului „, a spus ministrul Eugen Teodorovici.
Construcția începută în 2011 era finalizată în proporție de 60% în anul 2013, informează Mediafax. În 2017, în Catedrală ar trebui să se poată ține slujbe.
„Cheltuielile au fost până acum de aproximativ 46 de milioane de euro, în care sunt incluse absolut toate, de la taxe, facturile emise, salarii, avize, ceea ce reprezintă peste 50 la sută din valoarea totală. Pentru biserică ar mai trebui 45 de milioane de euro, astfel că valoarea totală ar fi sub 100 de milioane de euro, «la roşu»”, a mai spus Teodorovici.
La Catedrala Neamului se vor folosi 100.000 de metri cub de beton, 45.000 de tone de armătură rigidă şi aproximativ 25.000 de tone de armătură flexibilă, de zece ori mai mult decât la un bloc de zece etaje.