Liviu Dragnea: Cineva în PSD m-a trădat şi pe mine, şi pe Victor Ponta

Liviu Dragnea: Cineva în PSD m-a trădat şi pe mine, şi pe Victor Ponta

Liderul interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că în partid a existat o persoană care l-a „trădat”, atât pe el, cât şi pe Victor Ponta.

Dragnea a lăsat să se înțeleagă că nu el a fost cel care a trădat în PSD, dar că totuși ar exista o persoană în partid care a trădat atât pe el cât și pe Ponta.

„Cineva care ne-a trădat şi pe mine şi pe Victor (Ponta – n.r.)”, potrivit Mediafax.

Șeful interimar al PSD a mai precizat că este prieten cu Ponta și nu va fae nimic împotriva lui.

Explicația lui Dragnea vine după ce acesta a postat pe Facebook un mesaj în care vorbește despre prietenia sa cu Victor Ponta, dar și despre trădare.

„Prietenia mea pentru Ponta este azi intactă. Îl asigur că, oricât de grea i-ar fi povara pe care a ales s-o poarte, eu o să-i stau mereu alături cu vorba și cu fapta. Nu contează cine cum a votat într-o adunare politică, nu contează cine pe cine a sprijinit. Am fost apropiați și sper să fim în continuare la fel de apropiați, fiindcă nu se pot șterge cu buretele cei aproape șase ani de când am pornit împreună să facem lucruri pe care le-am vrut mari.

Am auzit cuvântul tradare, și, probabil, îl voi mai auzi. Cei care ma cunosc știu că acest cuvant, dacă a existat vreodată între noi doi, nu se refera la mine. Sunt un provincial sentimental, cu pacatele și cu limitele lui, iar prietenia e o limită pe care m-am străduit mereu să n-o încalc.

Am mai fost acuzat pe ici, pe colo, de colaborare cu „adversarii”. Bunăoara, cu PNL. Trebuie să spun că îmi doresc să colaborez cu liberalii în sens constructiv și în folosul țării, așa cum ar trebui să colaboreze cu Opoziția orice politician aflat la putere. Îmi propun să fac asta în viitor, dar e sigur ca n-am făcut-o în sensul conspirației, în trecut.

Am mai fost acuzat că am colaborat cu „binomul”. Orice ar însemna asta, vreau să precizez că am colaborat și cu DNA, atunci când am fost anchetat, am colaborat și cu instanța, atunci când am fost judecat și condamnat. N-am opus rezistență, am fost sincer, m-am comportat ca un cetățean responsabil și acum, în timp ce aștept sentința de la Înalta Curte, vă asigur pe toți ca voi fi la fel de cooperant”, a scris Dragnea pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`