O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la aproape jumătate de secol de închisoare din cauza postărilor de pe social media

O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la aproape jumătate de secol de închisoare din cauza postărilor de pe social media
Foto: Pexels.com

O nouă condamnare record pentru o femeie din Arabia Saudită șochează comunitatea internațională. Nourah bint Saeed al-Qahtani a fost condamnată la 45 de ani de închisoare pentru postările de pe reţelele sociale, potrivit BBC.

Condamnare record în Arabia Saudită

Un tribunal din Arabia Saudită a condamnat-o pe Nourah bint Saeed al-Qahtani „fiindcă a folosit internetul pentru a rupe ţesutul social” şi „a încălcat ordinea publică prin utilizarea reţelelor sociale”, a anunţat grupul pentru drepturile omului Dawn.

Nu este singurul caz de acest fel în Arabia Saudită. O altă femeie a fost condamnată pe 9 august la 34 de ani de închisoare din cauza activitatății ei pe Twitter.

Abdullah Alaoudh, director de cercetare pentru regiunea Golfului de la Dawn, a declarat pentru programul BBC Newshour că grupul a aflat despre cazul lui Qahtani numai după ce o sursă judiciară i-a transmis documente judiciare.

O instanță din Arabia Saudită a condamnat-o pe Salma al-Shebab la 34 de ani de închisoare pentru că aceasta a distribuit mesaje pe Twitter. Postările aparținând activiștilor pentru drepturile omului, scrie The Guardian.

Femeia învață și locuiește în Marea Britanie

Al-Shebab este mamă a doi copii și locuiește permanent în Marea Britanie și studiază la Universitatea din Leeds. Ea a venit în Arabia Saudită în decembrie 2020 în timpul sărbătorilor pentru a-și duce familia în Marea Britanie, însă a fost arestată.

Instanța a condamnat-o inițial pe al-Shebab la șase ani de închisoare sub acuzația de „folosirea platformelor online pentru a provoca tulburări și a destabiliza securitatea națională” – tweet-urile ei cerând eliberarea prizonierilor politici care au luptat pentru drepturile femeilor și retweeturi de mesaje similare din partea activiștilor pentru drepturile  omului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni