Companiile farmaceutice din dosarul DNA, controlate de ANAF

Companiile farmaceutice din dosarul DNA, controlate de ANAF

Companiile farmaceutice care au fost percheziționate de DNA, au fost controlate și de ANAF, se arată într-un comunicat ANAF.

„Referitor la acțiunea DNA din data de 28 iulie 2015, care a avut ca obiectiv efectuarea de percheziții la o serie de societăți comerciale din domeniul farmaceutic și persoane fizice cercetate într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate acestora, precizăm următoarele:

DNA a efectuat în lunile martie și aprilie 2015 verificări asupra documentelor prezentate de unele societăți comerciale având ca domeniu de activitate producția și distribuția de medicamente, constatându-se astfel că, în perioada 01.01.2013-31.12.2014, acestea au desfășurat relații comerciale cu diverși furnizori, societăți de turism, de la cae au achiziționat pachete de servicii pentru anumite persoane, în special medici, cu privire la care există suspiciuni că au prezentat în fapt recompensări aferente sprijinului acordat pentru administrarea către pacienți a produselor pe care le comercializează”, anunță ANAF.

Astfel, s-a constatat că au fost înregistrate în evidența contabilă facturi reprezentând contravaloarea unor prestări de servicii turistice, fiind în principal personal medical, unele dintre aceste evenimente facturate în fapt nerealizându-se sua fiind doar decontate unor deplasări cu scop turistic.

Facturile înregistrate în evidența contabilă de către producătorii și distribuitorii de medicamente au fost emise de societățile de turism în baza unor documente justificative fictive, în baza cărora acestea au beneficiat de dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată.

Pe de altă parte, au fost verificate achizițiile înregistrate de producătorii și distribuitorii de medicamente, reprezentând contravaloarea unor studii clinice efectuate de personalul medical din diferite unități sanitare privind monitorizarea pacienților cărora le sutn administrate medicamentele produse de aceste societăți, constatându-se că facturile înregistrate în evidențele contabile au fost emise în baza unor documente justificative sumar, prin care nu sunt detaliate concret activitățile aferente serviciilor prestate, astfel încât nu se poate certifica realitatea lor.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane