Ucraina cere să fie primită de urgență în NATO: „Avem deja o experiență de luptă pe care aliații NATO nu o au”

Ucraina cere să fie primită de urgență în NATO: „Avem deja o experiență de luptă pe care aliații NATO nu o au”
UNESCO sprijină cererea Ucrainei de a înscrie orașul portuar Odesa pe lista Patrimoniului Mondial. Foto: Hepta - Aziz Karimov/SOPA Images via ZUMA Press Wire

Vicepremierul ucrainean pentru integrare europeană și euro-atlantică, Olga Stefanișina, a cerut luni aderarea directă a Ucrainei la NATO, în contextul în care războiul cu Rusia a ajuns în a șasea lună, informează The Kyiv Independent.

Ucraina cere să fie primită de urgență în NATO

Olga Stefanișina consideră că odată cu schimbarea circumstanțelor, după jumătate de an de război, potențiala decizie a NATO cu privire la planul de acțiune vizând aderarea (MAP) pentru Ucraina nu mai are aceeași importanță ca înainte: „Dacă Ucrainei i s-ar fi oferit un plan de acțiune de aderare înainte de 24 februarie, am fi fost chiar fericiți (…) Azi, însă, acest plan de acțiune ar fi echivalent cu decizia Summit-ului de la București din 2008”.

Aceasta a menționat că Ucraina a dovedit că sectorul de securitate și apărare sunt la standardele NATO, implementând deja de facto multe dintre practicile Alianței.

Olga Stefanișina a mai spus că Ucraina a implementat deja multe dintre practicile NATO, iar armata sa câștigă acum o experiență unică de luptă pe care armata aliaților NATO nu o are.

„În chestiunile legate de garanțiile de securitate, doar apartenența poate schimba situația”, a mai precizat ea.

Potrivit European Pravda, Stefanișina a explicat apoi de ce obiecțiile Rusiei față de aderarea țării ei la NATO sunt acum irelevante: „Războiul a anulat toate narațiunile posibile ale Rusiei – atât despre amenințarea din partea NATO, cât și despre protejarea populației vorbitorilor de limbă rusă. Multe dintre lucrurile de care țările NATO se temeau de fapt, spunând că ar putea să supere Rusia”.

Vicepremierul ucrainean a precizat că țara sa va reveni eventual la masa negocierilor după ce toate teritoriile ocupate de ruși vor fi eliberate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)