Iubitul tinerei moarte în accidentul aviatic din județul Giurgiu a transmis un mesaj cutremurător: „Ieri m-a lăsat singur și nu s-a mai întors”

Iubitul tinerei moarte în accidentul aviatic din județul Giurgiu a transmis un mesaj cutremurător: „Ieri m-a lăsat singur și nu s-a mai întors”
Foto: ISU-Facebook

Iubitul tinerei în vârstă de 28 de ani care a murit în accidentul aviatic de la Letca Nouă, judeţul Giurgiu, a transmis un mesaj cutremurător, la o zi după tragedie. El a fost cel care i-a făcut cadou iubitei sale zborul care i-a adus sfârşitul.

În avionul care s-a prăbușit sâmbătă, 27 august, între Letca Nouă şi Letca Veche din judeţul Giurgiu, se aflau pilotul Valentin Anghel și o tânără de 28 de ani care primise un zbor de agrement cadou de la iubitul ei.

Ambele persoane aflate în avion au murit

Georgiana s-a urcat în avionul pilotat de Valentin Anghel, ieri, după ce chiar iubitul i-a făcut cadou zborul. La scurt timp după decolare, pilotul a pierdut controlul aparatului de zbor, iar acesta s-a prăbuşit într-o pădure de lângă aerodromul de la Letca Nouă. Ambii au decedat pe loc.

Polițiștii au deschis o ancheta, care urmează să stabilească cauza prăbușirii. Acum, o primă ipoteză este eroarea de pilotaj.

„Ma pui mic e prea devreme … Din păcate Georgiana nu mai este. În mod normal nu e deloc greu să faci o postare, dar acum e infernal. Pentru voi care o cunoașteți… ieri m-a lăsat singur și nu s-a mai întors. Te iubesc!”, a scris Florin în postarea de pe Facebook.

Cine era Georgiana, tânăra care a murit în accidentul aviatic

Georgiana era originară din Panciu, însă de ani buni lucra în București, aici unde se și stabilise. Aceasta a terminat Facultatea de Drept, după cum se arată în informațiile de pe profilul său de Facebook, notează Realitatea.

Zborul cadou, în care și-a găsit sfârșitul, îl primise de la iubitul său.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră