Cuvântul „tată”, discriminat în abecedare. CNCD a fost sesizat și va lua măsuri

Cuvântul „tată”, discriminat în abecedare. CNCD a fost sesizat și va lua măsuri
Foto: zooland.ro

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a fost sesizat de Alianța TATA cu privire la faptul că termenul „tată” este discriminat în abecedare, întrucât cuvântul „mamă” apare mai frecvent, iar tatăl este prezentat ca un părinte cu grad inferior.

TATA solicită Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării să sancţioneze acest tip de discriminare şi să determine astfel MECTS să modifice conţinutul manualelor pentru clasa I, pentru a pune în evidenţă complementaritatea celor doi părinţi şi pentru a sublinia importanţa egală a mamei şi a tatălui în creşterea şi educarea copilului. Noul Cod Civil, care va intra in vigoare la 1 octombrie 2011, reglementează de altfel custodia comună, adică exercitarea în comun a autorităţii parentale de către cei doi părinţi şi post-divorţ. Legislaţia română garantează egalitatea in drepturi a celor doi părinţi”, se arată în comunicatul instituției.

În urma unei analize asupra abecedarelor apărute cu aprobarea MECTS, insituția a ajuns la concluzia că termenul „mamă” apare de 108 de ori, în timp ce cuvântul „tată” apare de doar 40 de ori, de indică un caracter discriminatoriu al conținutului manualelor.

În fapt, Alianţa TATA a analizat cele patru abecedare autorizate de ministerul de profil şi achiziţionate din fonduri publice pentru «bobocii» din clasa I, acestea fiind manualele care predomină în şcolile româneşti. Conţinutul acestora este evident discriminatoriu la adresa tatălui. Cuvântul «mama» (mămică, maică) are în total 108 apariţii pe 60 de pagini ale celor patru manuale, în timp ce «tata» (tătic) figurează numai de 40 de ori şi doar pe 19 pagini din totalul de 478 de pagini cât reprezintă însumate cele patru abecedare”, se mai arată în comunicat.

Asociația critică și faptul că Ziua tatălui, devenită sărbătoare națională în 2009, nu este inclusă în abecedare.

Legea 319/2009 privind instituirea Zilei mamei şi a Zilei tatălui are drept obiectiv tocmai asigurarea unui echilibru social şi evidenţierea importanţei ambilor părinţi în viaţa de familie şi în societatea românească şi a egalităţii celor doi”, se mai arată în comunicat.

TATA consideră firesc ca cele două cuvinte să fie menţionate pentru prima dată în lecţii consecutive, pentru a se elimina astfel discriminarea tatălui.

Tatăl, discriminat în abecedar

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`