Liderul talibanilor, mollahul Omar, a murit acum doi ani

Liderul talibanilor, mollahul Omar, a murit acum doi ani
Foto: blueprint.ng

Mollahul Omar, liderul mișcării talibanilor afgani, a murit în urmă cu mai mult de doi ani, a anunțat Haseeb Sediqi, purtătorul de cuvânt al serviciilor secrete afgane, informează Agerpres.

”Mollahul Omar este mort. El a murit într-un spital din Karachi (sudul Pakistanului), în aprilie 2013 (…) în circumstanțe misterioase”, a declarat Sediqi, citat de AFP.

Anterior, un alt responsabil al guvernului afgan a declarat sub rezerva anonimatului că mollahul Omar a murit în urmă cu doi ani din cauza unei boli și că a fost îngropat în sudul țării. Potrivit acestuia, decesul a fost confirmat guvernului afgan de către responsabili pakistanezi.

Anunțul intervine la câteva săptămâni după un prim contact oficial în vederea unor convorbiri de pace între insurgenții talibani și guvernul de la Kabul, care nu a dus la încetarea focului.

Retragerea din Afganistan a soldaților străini a fost mereu o condiție cerută de către rebelii afgani pentru ca aceștia să participe la orice negociere de pace.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`