Goană nebună pe A10: un pensionar a rulat pe contrasens până l-au oprit poliţiştii

Goană nebună pe A10: un pensionar a rulat pe contrasens până l-au oprit poliţiştii
Captură Video: Opinia Timișoarei / YouTube

De data aceasta, nu un „bombardier” ci un pensionar în vârstă de 72 ani, din Blaj a ales să încerce  nişte „senzaţii tari” pe şosea: acesta a condus pe contrasens, pe autostrada A10 Sebeș-Turda, aproape nouă kilometri. Speriaţi de apariţia neaşteptată pe carosabil, mai mulți șoferi au alertat poliţiştii la numărul de urgență 112.

Nu băuse decât apă plată

În ciuda suspiciunilor, aventurierul nu consumase băuturi alcoolice sau droguri: a fost testat, rezultatul fiind negativ.

Nu se cunosc motivele pentru care pensionarul a ales calea greşită însă autorităţile spun că acesta s-a ales la finalul cursei nebuneşti cu o amendă și permisul suspendat pentru o perioadă: „Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar complementar a fost dispusă măsura reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 120 de zile” au menţionat poliţiştii autostrăzii amintite.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`