Petra Kvitova a anunțat pe contul oficial de Twitter că se va mărita cu Jiri Vanek, nimeni altul decât antrenorul său din circuitul WTA, anunță hotnews.
În vârstă de 32 de ani, sportiva a spus „DA”, iar reacțiile primite pe rețelele sociale au fost pe măsura importanței evenimentului.
Aflată pe locul 21 în ierarhia mondială, Kvitova a recunoscut relația amoroasă cu antrenorul anul trecut, colaborarea profesională dintre cei doi începând în 2016.
Happy news we wanted to share with you guys… I said “yes” in my special place ❤️💍 pic.twitter.com/WlgDcKWMjr
— Petra Kvitova (@Petra_Kvitova) August 24, 2022
De-a lungul timpului, Kvitova a câștigat 29 de turnee, două dintre acestea fiind de Grand Slam (Wimbledon 2011, 2014). Cel mai sus a fost pe locul 2 (31 octombrie 2011), iar din premiile din tenis a adunat până acum $34.448.806.
Fost jucător de tenis, Jiri Vanek s-a născut pe 24 aprilie 1978, iar de-a lungul carierei a adunat $1.600.539 din premii.
Cel mai bun loc ocupat a fost 74, pe 16 octombrie 2000, iar la turneele de Grand Slam se poate mândri cu turul al doilea, performanță atinsă în mai multe rânduri la Roland Garros, Australian Open și US Open.
Anterior, Vanek (44 de ani) o mai pregătise pe Karolina Pliskova.