O copilă de 14 ani a fost „convinsă” de trei persoane să se prostitueze: „Preţurile acestea erau trecute şi în anunţ”

O copilă de 14 ani a fost „convinsă” de trei persoane să se prostitueze: „Preţurile acestea erau trecute şi în anunţ”
Foto: Pixabay

O tânără în vârstă de 14 ani a fost „convinsă” de trei persoane, doi bărbați și o femeie, să se prostitueze prin metoda „touring”.

Această metodă presupune schimbarea apartamentelor și orașelor la o perioadă scurtă pentru a nu putea fi identificați de poliție.

Tânăra a mers să facă bani cu iubitul

Minora care se prostitua a declarat că a fost racolată prin metoda „loverboy”, ulterior a fost convinsă să practice prostituția, relatează Antena3.

„Eu nu am mai practicat prostituţia niciodată şi deşi nu ştiam cum va fi, am acceptat să merg cu Tode să facem bani.

Tode mi-a povestit ce urma să fac, adică că o să am un anunţ pe un site, că o să sune clienţii, că eu o să trebuiască să vorbesc cu clienţii la telefon, dacă mă descurc şi dacă nu mă descurc, o să vorbească cu clienţii prietenul lui, la care urma să mergem. Totodată, mi-a spus că după ce vin clienţii, trebuie să fac sex cu aceştia”, a declarat tânăra.

Victima a reușit o dată să fugă, dar a fost convinsă să se întoarcă

Jumătate din banii câștigați, minora îi păstra pentru ea, restul erau dați celorlalți doi bărbați.

„Mi-a spus să cer 150 lei/finalizare şi 250 lei sau 300 lei/o oră de sex, să fac sex protejat. Preţurile acestea erau trecute şi în anunţ”, a mai spus minora.

În decembrie 2019, minora a reușit să scape, dar a fost convinsă să revină pentru a-și continua activitatea.

Minora a fost dusă pentru prostituție prin mai multe orașe din țară, cum ar fi Arad, Cluj-Napoca, Bucureşti, Bacău, Sibiu, Târgu Jiu, Petroșani, Reșița, Bistriţa, Focşani, Oradea, Craiova, Târgu Mureș, Alba Iulia.

Polițiștii au identificat-o și au deschis un dosar penal

În ultimul oraș a fost identificată de polițiști, care au deschis un dosar penal pe numele proxeneților. Totul s-a întâmplat în perioada noiembrie 2019 – ianuarie 2020. Cei doi bărbați au primit o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, iar al doilea – 3 ani și 11 luni după gratii. Femeia a scăpat cu 3 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere.

De asemenea, cei trei au fost obligați de instanță să plătească victimei câte 10.000 de lei daune morale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`