Muncitorii de la centrala nucleară Fukushima au detectat un gaz inflamabil neidentificat în conducta conectată la unul dintre reactoarele centralei, a anunțat operatorul TEPCO, citat de AFP.
Operatorul centralei a declarat că deocamdată gazul nu a fost identificat, însă a exclus totuşi posibilitatea unei explozii în reactor. Pentru a scădea nivelul de oxigen de interior și a preveni o eventuală explozie, compania a injectat azot în reactor.
Muncitorii TEPCO au înregistrat prezenţa unui gaz inflamabil 100% în conducta care leagă ractorul numărul 1 de centrală.
Oficialii operatorului centralei nucleare spun că vor continua ancheta pentru a identifica gazul și pentru a-l neutraliza, în vederea evitării unei explozii.
O serie de explozii au afectat sistemele de răcire determinând topirea combustibilului în reactoarele centralei nucleare după cutremurul urmat de tsunami din 11 martie din Japonia.