Ministrul de externe și candidatul pentru funcția de prim-ministru al Marii Britanii, Liz Truss, vrea să o întrevedere personală cu președintele rus, Vladimir Putin, la summitul G20, notează Bloomberg.
Summitul se va desfășura în Indonezia în noiembrie 2022.
Truss a precizat în cadrul unei dezbateri, luna trecută, că este pregătită să-l întâlnească direct pe Putin și „să-l provoace în fața unor țări importante precum India și Indonezia”.
Biroul ministrei a declarat vineri că a făcut asemenea declarații după ce președintele indonezian Joko Widodo a confirmat pentru prima dată într-un interviu acordat Bloomberg că atât Putin, cât și liderul chinez Xi Jinping intenționau să participe la o întâlnire la Bali.
Xi și Putin vor participa la summitul G-20 din Indonezia, a spus Jokowi.
Preşedinţii Rusiei şi Chinei sunt aşteptaţi să ia parte la summitul G20 din insula Bali în noiembrie, potrivit preşedintelui Indoneziei Joko Widodo: „Xi Jinping va veni. Preşedintele Putin mi-a spus de asemenea că va veni”, a declarat Widodo pentru Bloomberg în contextul în care ţara sa deţine în prezent preşedinţia summitului.
Participarea lui Putin la summit este considerată problematică în Occident, pe fondul invaziei din Ucrainei. La rândul său, China se confruntă cu tensiuni crescute cu SUA, inflamate de vizita recentă a președintei Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi în Taiwan, urmată de o delegaţie a Congresului SUA în vizită la Taipei.