Rareş Enescu, urmărit penal pentru conflict de interese, s-a autosuspendat din funcţia de secretar executiv al PSD Prahova

Rareş Enescu, urmărit penal pentru conflict de interese, s-a autosuspendat din funcţia de  secretar executiv al PSD Prahova
Foto: facebook.com

Secretarul executiv al PSD Prahova, Rareş Enescu, s-a autosuspendat din funcţia deţinută în partid, informează Mediafax.

Enescu se află sub control judiciar, fiind acuzat de conflict de interese. Anuțul privind suspendarea sa din funcția deținută în PSD a fost făcut luni de de prim-vicepreşedintele PSD Prahova, senatorul Daniel Savu.

Decizia autosuspendării vine după ce, vineri, la o şedinţă oficială a conducerii PSD Prahova, Rareș Enescu a fost aşteptat de poliţişti fiindcă s-a aflat în aceeaşi sală cu un martor cu care nu
are voie să ia legătura.

„Noroc că au existat martori care au văzut că cei doi nu au discutat şi care au explicat care este situaţia, şi anume că la aceste şedinţe e convocată conducerea partidului”, a declarat Daniel Savu, potrivit sursei citate.

Pe numele lui Rareș Enescu a fost dispusă, în luna iunie, începerea urmăririi penale sub acuzaţia de conflict de interese.

Enescu este acuzat că, în perioada 2012-2015, a votat, în calitate de consilier judeţean, mai multe hotărâri adoptate de Consiliul Judeţean Prahova prin care Parcul Industrial Ploieşti, societate deţinută de CJ Prahova, şi comuna Podenii Noi primeau fonduri alocate de CJ Prahova, potrivit unui comunicat al PCA Ploieşti.

La momentul respectiv, Rareș Enescu era angajat cu contract de muncă atât la Parcul Industrial Ploieşti, cât şi la Primăria comunei Podenii Noi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`