CNAS are un surplus de aproape 600 de milioane de lei, dar mai are nevoie de bani pentru medicamente şi programe noi

CNAS are un surplus de aproape 600 de milioane de lei, dar mai are nevoie de bani pentru medicamente şi programe noi
Foto: med-farm.ro

Vasile Ciurchea, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a declarat că instituția pe care o conduce a înregistrat pe primul semestru un surplus de aproape 600 de milioane de lei, dar tot mai are nevoie de bani pentru noile medicamente şi programe, informează Mediafax.

”Avem un surplus de aproape 600 de milioane de lei. Pentru prima dată, în primul semestru din 2015 avem o creştere a încasărilor la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). De asemenea avem economii prin introducerea cardului naţional de sănătate, dar şi dintr-o mai bună gestionare a fondurilor. (…) Sper că continuăm cu economiile, dar în acelaşi timp am mai avea nevoie, suplimentar, de fonduri pentru tratamente şi programe noi, precum şi pentru introducerea sistemului cost-volum”, a declarat Vasile Ciurchea.

În 2015, bugetul estimat este de 22.989.900.000 de lei, în primele şase luni previziunile fiind de 10.933.000.000 de lei. Pentru prima dată, valoarea încasărilor a crescut în primul semestru din acest an, depăşind estimarea bugetară pentru acest interval.

„Astfel, vorbim de încasări în valoare de 11.188.700.000 lei, cu 576.700.000 mai mari decât în 2014”, a mai susținut Ciurchea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`