Executarea silită cerută de ELCEN în cazul RADET a fost suspendată provizoriu, până la data judecării contestației la executare, în 25 august.
„Salutăm decizia instanţei dată în dosarul privind suspendarea executării silite impuse de către ELCEN. Deşi este vorba de o suspendare provizorie, până la judecarea cauzei pe fond, vom avea acces la banii necesari realizării reviziilor şi reparaţiilor la instalaţiile de alimentare cu energie termică a Municipiului Bucureşti. Prin această decizie, banii pot fi folosiţi pentru a asigura continuitatea serviciului de utilitate publică. Îi asigurăm pe bucureşteni că vom continua să acţionăm pentru a realiza ce ne-am angajat la preluarea mandatelor în Consiliul de Administraţie şi pentru a asigura, în sezonul rece, căldura şi apa caldă”, a spus preşedintele Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), Gabriel Dumitrașcu, transmite Mediafax.
Suma impusă de ELCEN prin dosarul de executare este în valoare de 118.146.981,44 de lei, din care 112.226.665,97 de lei sunt penalităţi de întârziere, care se actualizează în funcţie de rata inflaţiei începând din 19 decembrie 2012 până la data plăţii efective. De asemenea, din cele peste 118 milioane de lei, 1.130.382,66 reprezintă cheltuieli de judecată, 4.724.742,64 lei este actualizarea creanţei cu indicele de inflaţie (în perioada 19 decembrie 2012 – 31 mai 2015) şi 65.190,17 lei cheltuieli de executare silită, potrivit reprezentanţilor RADET.
Începând din 2014, ELCEN a instituit popriri în cuantum de 100% pe toate conturile RADET Bucureşti, astfel că toţi banii pe care regia îi încasează se duc la creditor.