Un complex comercial din municipiul Constanța a fost evcuat, duminică, în contextul unei alerte cu bombă.
În jurul orei 17, polițiștii din Constanța au fost informați de un bărbat, prin apel la 112, că în incinta unui complex comercial din municipiu ar exista o bombă, transmite Ziuaconstanta.ro.
După primirea apelului, la fața locului s-au deplasat polițiștii constănțeni, pentru asigurarea perimetrului de siguranță, specialiști pirotehniști din Serviciul Român de Informații și din Serviciul pentru Acțiuni Speciale, pentru efectuarea verificărilor specifice, dar și echipaje de pompieri.
Întreaga zonă, inclusiv complexul comercial, a fost evacuată.
Autoritățile au identificat persoana care a apelat la serviciul 112, urmând a fi condusă la secția de poliție pentru stabilirea situației de fapt.