O nouă povară pentru angajații part-time: Trebuie să depună lunar declaraţii pe propria răspundere

O nouă povară pentru angajații part-time: Trebuie să depună lunar declaraţii pe propria răspundere
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Apar noi poveri pentru angajații care au contracte part-time.  Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

Noi obligații pentru angajații part-time

Pe lângă suprataxarea muncii, cei care au contracte part-time sunt obligaţi să depună la fiecare angajator o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată.

Declaraţia pe propria răspundere se depune lunar, până la data de 5 a lunii următoare celei pentru care se constituie drepturile salariale.

Angajatorul are obligaţia de a înregistra şi de a ţine evidenţa acestor declaraţii.

Fiecare angajator va trebui să elibereze salariatului, la cerere, un document din care să rezulte nivelul bazei lunare de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate aferentă veniturilor realizate din salarii şi asimilate salariilor.

În cazul în care salariaţii nu depun declaraţia pe propria răspundere, fiecare angajator stabileşte contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate la nivelul salariului minim brut pe ţară corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ, dacă baza de calcul aferentă venitului realizat, determinată potrivit regulilor specifice fiecărei contribuţii se situează sub nivelul salariului lunar minim brut pe ţară garantat în plată.

Aplicarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time a avut ca efect închiderea unui număr de peste 117.000 de astfel de contracte în doar 10 zile. Informația a fost prezentată în exclusivitate de Ioana Constantin vineri, la începutul emisiunii Politica zilei. Aceasta a mai precizat că în total peste 50.000 de contracte active au dispărut după aplicarea măsurii fiscale de către Guvern.

Situația contractelor part-time după aplicarea supraimpozitării

„Sunt peste 117.000 contracte part-time închise, începând cu 25 iulie, până ieri, 4 august. Sunt 50.000 de contracte care erau active și care au dispărut definitiv, au fost închise în România, tot din 25 iulie până ieri. În 2017 când această măsură deosebit de deșteaptă, girată de Dragnea și Vâlcov, a mai fost implementată, s-au pierdut în total 300.000 de contracte în România pentru că este evident că nimeni nu vrea să plătească taxe suplimentare dacă chiar muncește 2 ore, 4 ore, 6 ore. Este o chestiune pe care coaliția de guvernare nu vrea să o priceapă.

Această idee că antreprenorul român este infractor din start: minte, e muncă la negru, e muncă la gri, este extrem de dăunătoare, nu face altceva decât să producă victime. Victimele în cazul de față vor fi angajații pentru că în mod real din aceste contracte part-time erau unele pentru femeia care făcea curățenie, pentru un administrator al unor clădiri, patroni ai firmelor care își păstrau această normă de timp parțial. Toate aceste contracte vor dispărea”, a precizat Ioana Constantin.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)