S-a găsit vinovatul! Președintele CJ Vrancea: „Vina prăbușirii podului de la Vadu Roșca aparține constructorului de pe vremea lui Ceaușescu”

S-a găsit vinovatul! Președintele CJ Vrancea: „Vina prăbușirii podului de la Vadu Roșca aparține constructorului de pe vremea lui Ceaușescu”

După ce Libertatea a prezentat documentele care atestă faptul că doi șefi ai Consiliului Județean Vrancea s-au lăudat, unul după altul, cu construirea unui pod, deși nu aveau avizele obligatorii. Podul s-a prăbușit într-un final, în 30 aprilie, din cauza viiturilor chiar în timp ce se lucra la reabilitare.

Podul a căzut sub greutatea neregulilor descoperite în cazul lucrărilor de reabilitare

În Libertatea s-a scris: că avizul de gospodărire a apei nr.148/06.12.2021 emis de Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret și Acordul de mediu (decizia etapei de încadrare) nr. 109/08.12.2021 emis de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Vrancea au venit după ce autoritățile au anunțat, în 2020, că au început lucrarea la pod.

Și că expertiza tehnică, finalizată în 2018, era valabilă doar trei ani. Asta în condițiile în care n-ar fi existat inundații în zonă. Aceasta expirase oricum, și, mai mult, în zonă au fost inundații de cel puțin două ori din 2018 încoace.

După ce s-a prăbușit o parte din pod, circulaţia peste râul Putna a fost reluată câteva săptămâni mai târziu, pe un pod provizoriu, cu restricţii de tonaj. Până în data de 31 iulie, atunci când circa 450 de persoane au fost nevoite să folosească o rută ocolitoare după ce podul provizoriu de la Vadu Roşca, comuna Vulturu, a fost închis traficului rutier din cauza unei viituri pe râul Putna.

Circulația autovehiculelor pe podul de la Vadu Roșca, pe DJ 204 D a fost apoi din nou reluată după ce firma care l-a realizat în urmă cu două luni l-a repus în funcțiune.

S-a găsit un vinovat – acesta ar fi constructorul podului din 1979, de pe vremea lui Ceaușescu

Cătălin Toma a anunțat miercuri la emisiunea „Focus News cu Cătălina Jingoiu” de la televiziunea Focus TV, că vina prăbușirii, pe 30 aprilie 2022, a podului de la Vadu Roșca de peste râul Putna, de pe DJ 204D, apariține constructorului acestuia (a podului) de pe vremea lui Ceaușescu, arată ziaruldevrancea.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma: „La momentul acesta pot să vă spun că din expertiză reiese faptul că cei care au făcut podul, în anul 1979, s-a discutat inclusiv din ce am înțeles de la expert, cu cel care a făcut priectarea la vremea respectivă, este tot un coleg din breasla lor. Și una s-a proiectat și alta s-a excutat!” a explicat Cătălin Toma.

Invitat să vorbească și el despre lucrările de la pod, după ce a scris pe Facebook că știa că există nereguli, consilierul USR, Vasile Alexe a spus că înainte cu mult timp ca podul să se prăbușească, cetățenii din localitate se plângeau că la fața locului erau doar doi, trei cetățeni cu lopeți și un utilaj și care nu păreau capabili să execute o lucrare în valoare de aproximativ un milion de euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`