Un nou vaccin anti-COVID-19 considerat eficient împotriva subvariantei Omicron va fi disponibil pentru populaţia niponă încă de la jumătatea lunii octombrie, a anunţat guvernul insular.
Un grup de experţi din Ministerul Sănătăţii din Japonia s-a reunit, la începutul acestei săptămâni, şi a aprobat planul guvernului de a lansa campania de vaccinare cu o doză de rapel specifică Omicron pentru toţi rezidenţii care au primit două doze de vaccin.
Aşa-numitul vaccin bivalent este de aşteptat să crească numărul anticorpilor neutralizanţi împotriva subvariantei BA.5, care în prezent provoacă infecţii în întreaga ţară.
Japonezii îl vor exporta din luna septembrie
Noul vaccin este în curs de dezvoltare de către companiile farmaceutice americane Pfizer şi Moderna. După aprobarea clinică, Ministerul Sănătăţii japonez intenţionează să înceapă să importe vaccinul încă din septembrie.
Oficialii japonezi afirmă că vaccinurile vor preveni afecţiuni grave în rândul persoanelor în vârstă şi vor spori imunitatea generală a societăţii.
Japonia a raportat luni 137.859 de noi cazuri de coronavirus.