Medvedev: Războiul din Ucraina este o încercare a SUA de distrugere a Rusiei

Medvedev: Războiul din Ucraina este o încercare a SUA de distrugere a Rusiei
Dmitri Medvedev susține că rușii resping planul de pace sugerat de Italia: „Nu există și nu va exista niciodată o forță politică în Rusia”. Sursă foto: Hepta - Ekaterina Shtukina

Dmitri Medvedev a declarat luni că SUA are un plan pe termen lung pentru a distruge Rusia, așa se explică implicarea occidentului în războiul din Ucraina, transmite Reuters.

Dmitri Medvedev, despre implicarea SUA în războiul din Ucraina

„Rusia desfășoară o operațiune militară specială în Ucraina și obține pacea în termenii noștri”, a declarat fostul președinte rus Dmitri Medvedev, care ocupă funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei.

Medvedev a catalogat războiul din 2008 din Georgia, extinderea alianței militare NATO spre vest și războiul din Ucraina ca făcând parte dintr-o încercare a Statelor Unite și a aliaților săi de a distruge Rusia.

„Scopul este același: distrugerea Rusiei”, a spus el, citat de TASS.

Avertismentul transmis de ONU

Cresc îngrijorările privind riscul unui accident nuclear în Ucraina. Secretarul general al ONU Antonio Guterres, a cerut, luni, ca inspectorilor internaţionali să li se permită accesul la centrala nucleară Zaporojie.

Anunțul vine după ce Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc cu privire la atacurile asupra centralei, transmite Reuters.

“Orice atac asupra unei centrale nucleare este sinucigaş”, a spus Guterres în Japonia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`