Grav accident în Caraş-Severin: Şase persoane, între care trei copii, au fost rănite

Grav accident în Caraş-Severin: Şase persoane, între care trei copii, au fost rănite
Foto: Inquam Photos / Liviu Chirica

Un grav accident rutier s-a produs duminică seară pe DN 6, în zona localităţii Armeniş. Şase persoane au fost rănite, inclusiv trei copii. Ele au ajuns la Centrul de Primiri Urgenţe din Caransebeş în stare de conştienţă, informează Agerpres.

Accident în Caraș-Severin. Copii, printre victime

În accident au fost implicate un TIR şi un microbuz de 8+1 locuri, toate victimele fiind în acest ultim vehicul. Pentru două persoane au fost necesare manevre de descarcerare.

„Toate cele 6 persoane aflate în microbuz au fost transportate la CPU Caransebeş, toate conştiente. Şoferul TIR-ului nu a necesitat îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanţii ISU Caraş-Severin.

Niciunul dintre șoferi nu consumase alcool.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele accidentului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`