Simona Halep a dezvăluit că a vrut să se retragă din tenis chiar anul acesta. Momentul de cumpănă prin care a trecut și ce a făcut-o să se răzgândească

Simona Halep a dezvăluit că a vrut să se retragă din tenis chiar anul acesta. Momentul de cumpănă prin care a trecut și ce a făcut-o să se răzgândească

Simona Halep (16 WTA) a dezvăluit că în februarie anul acesta, după ce a pierdut în primul tur la Doha (4-6, 3-6 cu Caroline Garcia), a decis să se retragă din tenis și chiar și-a anunțat familia. S-a răzgândit însă, după ce a ajuns la academia lui Patrick Mouratoglou. Acolo și-a dat seama că încă mai are energie pentru tenisul mare și s-a umplut de ambiția și determinarea copilașilor de acolo.

Halep, despre momentul în care a vrut să se retragă din tenis

Fostul lider mondial a povestit că a fost pe punctul de a renunța la tenis după înfrâgerea în fața Carolinei Garcia, ba chiar se hotărâse să facă acest lucru și și-a anunțat familia.

„A fost un moment în care nu mai știam ce vreau, în adevăratul sens al cuvântului! După Dubai, după ce am pierdut în primul tur, am trimis mesaj familiei și apropiaților mei că nu mai pot să joc tenis, pentru că nu mai aveam motivație, nu mai aveam energia respectivă să pot face față presiunii!”, i-a spus Simona Halep lui Horia Tecău, la podcastul BT Talks, potrivit prosport.ro.

Ce a făcut-o pe Halep să se răzgândească

Dar ce a văzut la academia lui Patrick Mouratoglou a făcut-o să vadă lucrurile dintr-o altă perspectivă, iar copiii de acolo i-au dat starea de care avea nevoie.

„Acolo am simțit că sunt un copil care încă își dorește să mai facă ceva în tenis. Deși eram foarte dezamăgită și nu știam dacă mai pot atinge nivelul cel mare. La academie am văzut copilașii de acolo, care au 10 – 12 ani, chiar și mai puțin, trezindu-se dimineața cu visul de a deveni foarte buni jucători de tenis. Am luat ca un burete vibe-ul de acolo și l-am pus în interiorul meu. Stau de la 8:00 dimineața la ora 18:00 în academie. Niciodată n-am făcut treaba asta. Dar simt că la vârsta mea am nevoie de așa ceva”, a mai povestit Simona Halep.

Ea a mai spus că una din calitățile sale e că nu cedează când dă de greu: „Tot timpul dau 100% și probabil de asta am și reușit. Mulți oameni nu dau 100% pentru că le e teamă că 100% al lor nu e suficient pentru a câștiga un Grand Slam. Și cred că eu am avut asta! Mi se pare o calitate. Dacă mă dai afară pe ușă, intru pe geam!”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`