Accident grav pe DN 1, în zona Cornu. Trafic blocat pe sensul spre Brașov

Accident grav pe DN 1, în zona Cornu. Trafic blocat pe sensul spre Brașov
Foto: pixabay.

Traficul rutier este blocat, vineri după-amiază, pe DN 1, în zona Cornu, pe sensul de mers către Braşov, din cauza unui accident în care au fost implicate două autoturisme, elicopterul SMURD aflându-se la faţa locului, informează agerpres.

Trei persoane au fost rănite

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, evenimentul a avut loc pe DN1 Ploieşti – Braşov, la intersecţia cu DJ 101R (către comuna Cornu).

În urma impactului dintre cele două autoturisme, trei persoane au fost rănite.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova informează că un tânăr de 20 de ani şi femeie de 36 de ani au fost preluaţi de echipajele SAJ pentru a fi duşi la spital, iar un tânăr de 20 de ani va fi preluat de elicopterul SMURD.

Traficul pe sensul către Braşov este blocat şi se circulă alternativ prin dirijare, precizează sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:55 - Prima ninsoare consistentă a umplut pârtiile din stațiunile de schi: „Îmi place că ninge și pot să mă dau mereu cu sania”
11:54 - Diana Șoșoacă s-ar fi filmat în cabina de vot. Scandal la secția de votare unde a votat europarlamentara. Poliția Capitalei face cercetări
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”