Un șef de tren din Suceava a găsit o borsetă cu 43.000 lei dar nu s-a bucurat de ei

Un șef de tren din Suceava a găsit o borsetă cu 43.000 lei dar nu s-a bucurat de ei
"Nasul" Vasilica Savut a returnat mereu borsetele găsite cu sume mari Foto: Monitorul de Suceava

Șeful de tren sucevean, Vasilică Săvuț, a găsit o borsetă uitată pe o bancă de pe peronul gării Iași chiar în timp ce aștepta garnitura pe care urma să intre în serviciu, relatează Monitorul de Suceava.

”M-am apropiat și am ridicat borseta. La mică depărtare erau un domn și o doamnă și am mers la ei. Am deschis borseta și am văzut că era plină cu bani. Ca să fiu sincer, mi-au tremurat picioarele. Am mers mai apoi la Poliția TF din Iași și am predat borseta, în care erau circa 43.000 de lei”, a mărturisit șeful de tren.

Staţi pe lângă „naşi”: găsesc borsete cu mii de euro!

Nu după multă vreme a apărut și păgubitul care i-a mulțumit ceferistului, „cu jumătate de gură” pentru ajutorul recuperării banilor. Bărbatul și-a dat seama că a uitat borseta pe bancă abia după vreo jumătate de oră, în timp ce încerca să-și cumpere doi covrigi.

Vasilică Săvuț, care lucrează la CFR de peste 30 ani, nu este la primul gest de acest gen: în urmă cu aproximativ şase ani a mai găsit o borsetă în care se aflau 40.000 de dolari. Român cinstit şi muncitor, acesta a predat ca şi acum toţi banii găsiţi la Poliție.

”Aceste două cazuri sunt cele în care erau sume foarte mari de bani, dar portofele cu acte și bani mai puțini am găsit de foarte multe ori. Niciodată nu m-am gândit să îmi însușesc vreun bun găsit pentru că nu ar fi normal. Dacă se poate să ajut un om în necaz o fac cu mare bucurie”, a precizat Vasilică Săvuț.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`