Kievul susține că rușii l-au ucis intenționat pe „regele cerealelor” din Ucraina. Moartea milionarului Oleksei Vadaturski „nu a fost un accident”

Kievul susține că rușii l-au ucis intenționat pe „regele cerealelor” din Ucraina. Moartea milionarului Oleksei Vadaturski „nu a fost un accident”
Kievul susține că rușii l-au ucis intenționat pe „regele cerealelor” din Ucraina. Moartea milionarul Oleksei Vadaturski „nu a fost un accident”. Sursa Foto: BBC

Procuratura Regională din Nikolaiv a început o anchetă preliminară în procesul penal pentru încălcarea legilor și obiceiurilor războiului cu privire la moartea omului de afaceri Oleksei Vadaturski, ucis de o rachetă rusească duminică dimineață în casa lui din Nikolaiv, potrivit publicației ucrainene Novi Narnya, care citează Serviciul de presă al Parchetului General.

Ucrainenii spun că „regele cerealelor” a fost ucis intenționat de ruși

Unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ucraina, Oleksei Vadaturski, în vârstă de 74 de ani, și soția sa Raisa au murit după ce o rachetă le-a lovit casa duminică dimineața, au declarat oficialii locali. Acesta deținea compania Nibulon, implicată în exporturile de cereale și primise și premiul „Eroul Ucrainei”, notează BBC.

Potrivit anchetei, în noaptea de 31 iulie 2022, armata țării agresoare a efectuat un bombardament masiv asupra Nikolaivului. În prezent, se știe despre moartea a doi civili, Eroul Ucrainei Oleksei Vadaturski și soția sa, Raisa, încă doi au fost răniți de schije. Zeci de clădiri private și blocuri înalte, clădiri comerciale, au fost avariate. Au fost distruse o serie de obiecte de infrastructură civilă, în special un hotel, un complex sportiv, două instituții de învățământ, o benzinărie”, scrie în raportul realizat Procuratura Regională din Nikolaiv.

Procuratura Regională Nikolaiv a publicat fotografii care arată efectele loviturii de rachetă care a distrus locuința lui Vadaturski.

Moartea lui Oleksei Vadaturski, în opinia mea, nu a fost un accident, ci o crimă deliberată bine gândită și organizată”, a scris Mihailo Podoliak, consilier al șefului biroului președintelui Zelenski, într-un mesaj pe Telegram.

Vadaturski a fost unul dintre cei mai mari fermieri din țară, o persoană cheie în regiune și un angajator important. Lovitura precisă a rachetei, nu doar în casă, ci într-o anumită aripă, dormitorul, nu lasă îndoieli cu privire la ghidarea și corectarea impactului. Încă o dată: Vadaturski a fost o țintă specifică”, a adăugat reprezentantul biroului prezidențial.

„Racheta este ucraineană, iar Vadaturski a fost lichidat de concurenți”

Totodată, de partea cealaltă, publicația rusă Vzglyad transmite că „declarația despre implicarea armatei ruse în moartea omului de afaceri ucrainean Oleksei Vadaturski, 74 de ani, este îndoielnică”, citându-l pe analistul rus Marat Bașirov.

Afacerea cu cereale începe să-și devoreze participanții. Se presupune că, în regiunea Nikolaev, o rachetă rusă a lovit casa lui Oleksei Vadaturski și acesta a murit. Dar cred că aceasta este o versiune falsă”, a scris propagandistul rus, pe canalul său de Telegram.

Acesta a explicat că Vadaturski este proprietarul Nibulon LLC, o companie agricolă din țară, unul dintre cei mai mari producători și cel mai mare exportator agricol ucrainean.

Versiunea mea este că racheta este ucraineană, iar Vadaturski a fost lichidat de concurenți. În Ucraina, el a fost un antreprenor prea influent, care a fost direct implicat în «acordul cu cereale» încheiat la Istanbul”, a subliniat Bașirov.

Potrivit canalului MIG Telegram, Vadaturski a murit accidental, din cauza unei rachete antiaeriene S-300 ucrainene care a căzut peste casa lui.
Imediat după începerea invaziei ruse, pe 24 februarie, Vadaturski a rămas la Nikolaiv și a continuat să găsească rute alternative de export pentru cerealele ucrainene, după ce Rusia a blocat porturile ucrainene de la Marea Neagră.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`