Washingtonul consideră că declarațiile rasiste ale lui Viktor Orban sunt „de neiertat”

Washingtonul consideră că declarațiile rasiste ale lui Viktor Orban sunt „de neiertat”
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Marton Monus

Declarațiile pe care le-a făcut recent premierul ungar Viktor Orban despre „amestecul de rase” sunt „de neiertat”, a reacționat joi diplomația americană, potrivit AFP preluată de Agerpres.

Aflat în România pentru Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, șeful guvernului de la Budapesta a lansat o serie de afirmații rasiste și a respins viziunea unei societăți „multietnice”. „Nu vrem să fim o rasă mixtă”, care să se amestece cu „non-europeni”, a spus Viktor Orban, care a făcut și ceea ce a părut a fi o aluzie la camerele de gazare ale regimului nazist.

Declarațiile rasiste ale lui Viktor Orban sunt „de neiertat”, consideră Washingtonul

„O retorică de această natură este de neiertat” la peste „75 de ani de la Holocaust”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, citând un comunicat al lui Deborah Lipstadt, reprezentantă specială a Washingtonului pentru probleme de antisemitism.

În comunicatul transmis, Deborah Lipstadt s-a arătat „profund alarmată” de discursul premierului ungar, discurs în care a folosit „o retorică evocând în mod clar ideologia rasială nazistă”.

„Afirmaţiile pe care le-am auzit de la premierul Viktor Orban nu reflectă valorile comune care leagă Statele Unite de Ungaria, care constituie bazele relaţiei dintre cele două popoare ale noastre”, a afirmat Ned Price în fața presei.

Declarația făcută în România de Viktor Orban a fost denunțată atât de premierul Nicolae Ciucă, cât și de șeful diplomației române, Bogdan Aurescu. Cu toate acestea, vicepremierul Kelemen Hunor, președintele UDMR, a ales să îl apere pe prim-ministrul ungar și susține că afirmația a fost scoasă din context. De altfel, până la intervenția lui Kelemen Hunor de astăzi, liderii UDMR evitaseră să comenteze afirmația rasistă a liderului de la Budapesta. În tot acest context, liderul PNL Satu Mare a cerut ieșirea UDMR de la guvernare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`