După un an de muncă, românii așteaptă cu nerăbdare o săptămână de concediu, însă nu de puține ori aceasta se transformă într-un adevărat coșmar din cauza condițiilor pe care le găsesc la destinația aleasă.
Este și cazul unei familii cu copil mic care a ales să meargă vara aceasta la un hotel din Eforie Nord și care a rămas cu un gust amar după experiența de pe litoral.
Dezamăgire maximă pe litoral: „Atât ai plătit, atât mănânci”
Familia a ales un hotel din Eforie Nord, iar în prețul pentru cazare a fost inclus și micul dejun. Dezamăgirea s-a produs atunci când turiștii au observat cum în fiecare dimineață primesc fix același meniu și cum acesta este doar pentru adulți, nu și pentru copilul lor, pe motiv că nu au plătit separat pentru încă o porție.
Furia a fost revărsată pe rețelele de socializare, acolo unde a apărut un mesaj dur la adresa proprietarilor, însoțit de o fotografie care conținea mâncarea primită la micul dejun, 4 zile la rând.
„Bună dimineața! Nu suntem genul de oameni care lasa recenzii proaste, dar acum nu se mai poate. Am fost cazați la Hotel Casa Ani din Eforie Nord, am vorbit cu doamna la telefon, i-am spus ca suntem 3 perechi + 1 copil de 3 ani. Totul bine și frumos, ne-a spus ca acum în preț este inclus și micul dejun. Precizez ca acum doi ani am mai fost la ei și nu aveau încă restaurant, îți găteai tu. Era perfect! Când mi-a zis ca a crescut prețul, dar este inclus micul dejun a fost și mai perfect, bucurandu-ne ca nu plecam cu stomacul gol pe plaja. A fost totul perfect pana ne-am dus dimineața sa mancam. Un mic dejun (cel din poza) de nu aveai ce sa mănânci. Același mic dejun a fost toate cele 4 zile (astăzi schimbase în loc de ou și crenvurști, a pus cașcaval pane).
A doua zi m-au anunțat ca, copilul nu primește mic dejun deoarece nu am plătit pt el. I-am spus domnului „patron” care era foarte arțăgos, s-a pus pe cearta ca nu mi se pare normal. Eu am plătit exact cât mi-a zis soția dansului pe camera. Bineînțeles a început sa tipe la mine de fata cu toată lumea „atat ai plătit, atât mananci”.
Este ultima oara când mai calc la ei.
Am primit același mic dejun în fiecare dimineață, ajunsesem sa îmi vina sa vomit când vedeam aceeași mancare.
Am fost în multe locuri cu sotul si copilul, dar niciodată nu am plătit extra pt el. Plăteam camera cât era și acolo aveam inclus.
Sunt eu prea sensibila și am așteptări prea mari? Era sezonul legumelor. Putea pune frumos roșii, castraveți, măsline, etc.
De condiții nu mai vorbesc, afara vopsit gardul și inauntru-i leopardul.
Val de comentarii pe Facebook
Reacțiile nu au întârziat să apară în secțiunea de comentarii, acolo unde alți turiști au fost în asentimentul familiei.
„Poze cu un astfel mic dejun doar de pe la spitale am mai văzut”, „Doamne ferește, ce mic dejun! De aceea trebuie sa nu mai alegem România, bătaie de joc, oare domnii cand pleaca si ei prin alte părți, se duc în astfel de locuri?” și „Parca-i farfurie de pomana, dar și acolo pui mai multe” au fost doar câteva dintre mesajele primite.