Gabriela Firea, despre cazul celor şapte violatori din Vaslui care au scăpat de arestul preventiv: Este momentul să reluăm dezbaterile privind castrarea chimică a violatorilor

Gabriela Firea, despre cazul celor şapte violatori din Vaslui care au scăpat de arestul preventiv: Este momentul să reluăm dezbaterile privind castrarea chimică a violatorilor

Senatoarea PSD Gabriela Firea a declarat că este marcată de drama tinerei din Vaslui, care a fost violată de 7 indivizi lăsați în libertate de judecători.   

În acest context, Firea ridică semne de întrebare cu privire la modul în care se face justiție în România și vine cu propunerea înăspririi atât a pedepselor” pentru astfel de infracțiuni, cât și măsurile preventive pe parcursul derulării cercetărilor și a procesului”.

Totodată, senatorul afirmă că acesta este un motiv pentru a relua dezbaterile în Parlament cu privire la castrarea chimică.

„Drama tinerei din Vaslui ridică serioase semne de întrebare în legătură cu ideea de justiție. Ca și cum violul în sine nu este o traumă suficient de mare pentru a marca pe viață destinul unui om, victima este acum și ținta unei campanii de denigrare dusă de autorii faptei, care au fost eliberați din arestul preventiv. 
Aceste lucruri ne arată că ceva este în neregulă, pentru că iată, violatorii nu au niciun fel de teamă de repercusiunile faptelor lor, ba dimpotrivă, se declară mândri și continuă să-și agreseze victima în alte moduri. 
Este poate momentul să luăm în seamă zecile de mii de voci care au luat atitudine în acest caz și să înăsprim atât pedepsele pentru astfel de infracțiuni, cât și măsurile preventive pe parcursul derulării cercetărilor și a procesului. De asemenea, poate va fi considerată oportună reluarea dezbaterilor în Parlament asupra legii privind castrarea chimică a violatorilor, proiect care a trecut de Senat și așteaptă să intre pe ordinea de zi a Camerei Deputaților”, a scris Gabi Firea pe Facebook.

Și fostul președinte Traian Băsescu a reacționat în acest caz. Acesta a afirmat că este revoltat de faptul că cei  şapte violatori din judeţul Vaslui au scăpat de arestul preventiv.

„Sunt revoltat! Oamenii aceia trebuiau arestaţi. Parchetele noastre arestează pe delaţiuni, dar pe umilirea definitivă, pentru toată viaţa, a unui copil, îi pun în libertate. Deci sunt revoltat, mai ales că eu am fost două legislaturi deputat de Vaslui”, a spus Băsescu, pentru PS News. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`