Șeful Statului Major din SUA, gen. Mark Milley: Armata Chinei a devenit mai agresivă și mai periculoasă

Șeful Statului Major din SUA, gen. Mark Milley: Armata Chinei a devenit mai agresivă și mai periculoasă
Președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore din Armata SUA, gen. Mark Milley. Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Rod Lamkey

Armata chineză a devenit semnificativ mai agresivă și mai periculoasă în ultimii cinci ani, a declarat președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore din Armata SUA, gen. Mark Milley, cu ocazia unei vizite în Indo-Pacific care a inclus o oprire în Indonezia, transmite The Guardian.

Armata Chinei a devenit mai agresivă și mai periculoasă, spune Mark Milley (SUA)

Principalul general al Statelor Unite a explicat, duminică, că în ultimii cinci ani în regiunea Pacific a crescut semnificativ numărul de interceptări ale aeronavelor și navelor chineze în regiunea Pacific cu SUA și forțe partenere, iar numărul interacțiunilor nesigure s-a majorat într-un ritm similar.

„Mesajul este că armata chineză, în aer și pe mare, a devenit semnificativ și remarcabil mai agresivă în această regiune”, susține Milley, care recent le-a ordonat subordonaților săi să colecteze detaliile despre interacțiunile dintre China și SUA în regiune.

Comentariile sale – făcute în drumul către o întâlnire cu șefii apărării din Indonezia la Jakarta – au venit în contextul în care președintele indonezian Joko Widodo se pregătea să efectueze o vizită de două zile la Beijing, acolo unde se întâlnește cu omologul său chinez, Xi Jinping. Este primul lider primit în format bilateral în capitala Chinei, cu excepția întrevederilor de la Jocurilor Olimpice de Iarnă.

Vizita lui Mark Milley în regiune se concentrează pe amenințarea reprezentantă de China. El urmează să participe la o întâlnire cu șefii apărărilor din Indo-Pacific în această săptămână, în Australia, eveniment ale cărui subiecte-cheie sunt creșterea militară a Chinei și nevoia de a menține un Pacific liber, deschis și pașnic.

Oficialii militari americani au tras semnale de alarmă și în ceea ce privește posibilitatea unei invazii chineze în Taiwan – poate în anul 2027. Beijingul a sporit provocările militare împotriva insulei autoguvernate, în condițiile în care caută să o intimideze pentru o unificare cu China continentală.

Nu în ultimul rând, SUA și alte națiuni sunt îngrijorate de acordul de securitate pe care l-a semnat China cu Insulele Solomon în aprilie și care ar putea conduce la înființarea unei baze navale chineze în Pacificul de Sud. Statele Unite și Washingtonul au avertizat Insulele Solomon că găzduirea unei baze militare chineze nu va fi tolerată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`