Grecia: Băncile se redeschid, iar TVA-ul va crește cu 10 puncte procentuale pentru o serie de bunuri și servicii

Grecia: Băncile se redeschid, iar TVA-ul va crește cu 10 puncte procentuale pentru o serie de bunuri și servicii

Băncile din Grecia se redeschid începând de luni și, tot de luni, TVA-ul va crește cu 10 puncte procentuale pentru o serie de bunuri și servicii, scrie AFP, citat de Agerpres.

Potrivit unui decret publicat sâmbătă de guvernul elen, băncile grecești, închise începând din 29 iunie, ar urma să-și redeschidă luni porțile. Cu toate acestea, restricțiile asupra mișcărilor de capital rămân în viguare, cu unele relaxări. Astfel, limita maximă a fondurilor care pot fi retrase zilnic de la bancomat este fixată la 420 de euro, în loc de 60 de euro pe zi până în prezent.

În ceea ce privește creșterea TVA-ului, de la 13 la 23%, acesta se va aplica pentru procesate și restaurante, dar și pentru călătoriile cu taxiul sau înmormântări. Pe de altă parte,  TVA-ul rămâne la 13% pentru serviciile hoteliere și este redus la 6% pentru medicamente, cărți și bilete de spectacole.

Majorarea TVA-ului a fost votată miercurea trecută de parlamentul grec, în conformitate cu angajamentele asumate de liderii greci la summitul european de la Bruxelles.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`