PSD, reacție la discursul lui Viktor Orban de la Băile Tușnad. Paul Stănescu: România nu este o trambulină pentru mesajele antieuropene și proruse

PSD, reacție la discursul lui Viktor Orban de la Băile Tușnad. Paul Stănescu: România nu este o trambulină pentru mesajele antieuropene și proruse
Foto: PSD Olt / Facebook

PSD reacționează la afirmațiile controversate făcute de premierul ungar Viktor Orban chiar în România, la Băile Tușnad. Țara noastră „nu este o trambulină pentru mesajele antieuropene și proruse”, a ținut să transmită Paul Stănescu, secretarul general al PSD.

Amintim că, în cuvântarea de la Băile Tușnad, Viktor Orban a criticat din nou sancțiunile impuse Rusiei și a susținut că Occidentul nu ar trebui să țină partea Ucrainei, ci să urmărească pacea. De asemenea, a denunțat „amestecul” dintre rasele europene și cele non-europene și a punctat că „la noi tatăl este bărbat, mama este femeie şi copiii noştri să fie lăsaţi în pace”.

Stănescu (PSD), reacție la declarațiile lui Viktor Orban

„România nu este o trambulină pentru mesajele antieuropene și proruse, nici ale premierului Viktor Orban, nici ale membrilor guvernului ungar. Dacă aceștia doresc să critice acțiunile comune ale UE și NATO și să facă previziuni legate de agresiunea la care este supusă Ucraina din partea Rusiei, atunci să o facă de pe teritoriul Ungariei, unde au libertatea de a spune ce vor. În interiorul unui alt stat, astfel de mesaje sunt inadecvate.

Nu avem nevoie ca acestea să se amestece toxic, în spațiul public românesc, cu angajamentele și pozițiile noastre clare în favoarea consolidării și susținerii proiectului european. Să spui că UE a pierdut războiul este absolut inutil, superficial și necredibil, mai ales când vorbești de pe poziția complicată de stat izolat politic în UE. Înțelepciunea proverbială maghiară poate fi utilă, dar cea politică lasă de dorit”, a transmis Paul Stănescu.

Stănescu avertizează că sportul e transformat într-un instrument de promovare a autonomiei pe criterii etnice

Liderul social-democrat a remarcat apoi faptul că sportul a ajuns să fie folosit drept instrument de promovare a autonomiei pe criterii etnice. Amintim că ministrul Sportului e Eduard Novak, de la UDMR. Stănescu a punctat că situația trebuie clarificată la nivelul coaliției de guvernare.

„În plus, vreau să atrag atenția că un alt aspect devine îngrijorător și nu-l putem tolera: transformarea sportului, în zonele cu minoritate maghiară, în instrument de promovare a autonomiei pe criterii etnice. În loc ca sportul să promoveze competiția, unitatea și o bună înțelegere între maghiari și români, a ajuns să derapeze către anumite scopuri politice. Se vede rău, ca și cum trebuie mulțumiți diverși oficiali unguri cu orice preț, atunci când vin în România.

Cred că se impune la nivelul Coaliției o clarificare urgentă a acestui mod de a gestiona activitatea sportivă. Este inacceptabil ca el să fie denaturat de la adevărata sa misiune, chiar sub ochii noștri și a autorităților române”, a continuat acesta.

Referitor la inaugurarea stadionului modernizat din Miercurea Ciuc, printr-un meci între Ungaria U18 și o așa-zisă selecționată U18 a Ținutului Secuiesc, el a afirmat: „Aceste momente, oarecum penibile și provocatoare, trebuie să dispară. Relațiile oficiale diplomatice care se construiesc între România și Ungaria nu trebuie alterate sub nicio formă de tot felul de provocări politice”.

„Reamintesc oricui mai are îndoieli că autonomia pe criterii etnice este inacceptabilă, contrară Constituției, iar unitatea și indivizibilitatea țării sunt sfinte”, a mai transmis secretarul general al PSD.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație
15:37 - O ursoaică și puii ei dau târcoale în zona Mamut din Alba Iulia: „S-a emis mesaj RO-ALERT”
15:20 - Marina Voica, copleșită de durere după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu îmi vine să cred! A fost unicul meu prieten”
14:54 - Nicolae Ciucă, reacție după anunțul morții lui Gabriel Cotabiță: „Gândurile mele sunt alături de familia sa și de toți cei care l-au iubit”
14:37 - Atac israelian în Beirut: 11 morți și 63 de răniți într-o zonă rezidențială