Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de felicitare tuturor aviatorilor cu ocazia sărbătoririi Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, la 20 iulie, într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
„Aviaţia română este pregătită astăzi să facă faţă cu succes provocărilor impuse de statutul României de ţară membră a NATO şi a Uniunii Europene, iar rezultatele obţinute sunt unanim apreciate şi recunoscute. La baza succeselor pe care le-aţi obţinut au stat atât dragostea şi devotamentul dumneavoastră faţă de profesia aleasă, cât şi eforturile susţinute pentru reformarea şi modernizarea Forţelor Aeriene.
Președintele a salutat, totdată contribuția Forțelor Aeriene în misiunile internaționale, precum și rezultatele uimitoare pe care armata română le-a obținut.
„Salut, cu acest prilej, contribuţia deosebită a Forţelor Aeriene, care au avut capacităţile necesare pentru proiectarea la distanţă, în teatrele de operaţii din Irak, Afganistan şi din Balcanii de Vest, în condiţii de siguranţă, a forţelor militare româneşti.
Aviaţia civilă, de transport, aviaţia sportivă şi utilitară au avut şi au un rol important în afirmarea aeronauticii româneşti pe plan internaţional prin dezvoltarea traficului aerian, îmbunătăţirea serviciilor de trafic aerian, creşterea siguranţei navigaţiei şi a siguranţei în exploatare. În prezent, în epoca globalizării, aviaţia militară şi civilă capătă pe deplin o importanţă strategică.
Pentru înaltul profesionalism și rezultatele remarcabile obținute în îndeplinirea misiunilor specifice, în semn de apreciere, am dat curs propunerii ministrului Apărării Naționale pentru decorarea Drapelului de luptă al Statului Major al Forțele Aeriene cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari. Vă urez tuturor succes în îndeplinirea misiunilor nobile de apărare a cerului patriei și vă doresc multă sănătate, fericire și împlinirea aspirațiilor dumneavoastră! La mulți ani!”, se mai arată în comunicat.