Ziua porților deschise la baza 90 din Otopeni: Pasionații de aviație pot vedea ultimele pregătiri pentru Ziua Forțelor Aeriene (VIDEO)

Ziua porților deschise la baza 90 din Otopeni: Pasionații de aviație pot vedea ultimele pregătiri pentru Ziua Forțelor Aeriene (VIDEO)
Foto: B1 TV

Este ziua porţilor deschise la baza 90 de transport aerian Gheorghe Bănciulescu din Otopeni, unde pasionații de aviație pot vedea ultimele pregătiri pentru ceremonia de ziua forţelor aeriene. Aici, piloţii vor conduce majoritatea elicopterelor şi aeronavelor din dotare pentru un spectacol plin de emoţie şi adrenalină, informează B1 TV.

La ora 9 s-au deschis porțile bazei aeriene 90 din Capitală, unde bucureștenii sunt așteptați să vină pentru a vedea avioanele pe care armata română le deține, dar si tehnica de lupta. Nici surprizele nu vor lipsi, astfel că militarii au pregătit zboruri pentru vizitatori, fie cu elicopterul, fie cu avioane Hercules C-130 sau Spartan, intrate de puțin timp în dotarea forțelor aeriene române.

La fața locului pot fi văzute aeronave militare de tip IAR-330 Puma, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-99 Șoim și Standard și MiG-21 LanceR, dar și șase aeronave MAI, trei ale SRI și trei aeronave aparținând Școlii Superioare de Aviație Civilă. De asemenea, vor putea fi admirate sisteme de rachete, expoziții de armament sau vehicule militare, dar și exerciții de tip drill team, cu baionete și fanfara militară.

Ziua porților deschise la baza aeriană 90 din Otopeni: Pasionații de aviație pot vedea ultimele pregătiri pentru Ziua Forțelor Aeriene


 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`