Furnizarea apei, întreruptă la Craiova, din cauza secetei și a unor defecțiuni

Furnizarea apei, întreruptă la Craiova, din cauza secetei și a unor defecțiuni
Sursa foto: captură YT

Alimentarea cu apă va fi întreruptă în Craiova din cauza epuizării rezervelor de apă și a unor defecțiuni. Din cauza avariei de pe aducţiunea de apă Isvarna – Craiova, pentru remedierea căreia s-a lucrat 34 de ore, cumulată cu perioada caniculară, care a dus la creşterea excesivă a consumului, rezerva de apă a municipiului Craiova s-a epuizat.

Măsuri extreme în Craiova pe fondul secetei

În aceste condiţii, Compania de Apă Oltenia este nevoită să furnizeze apă în intervalul orar 19.00 – 21.00. După ora 21.00 se întrerupe alimentarea cu apă, pentru refacerea stocurilor necesare asigurării alimentării în regim continuu.

Vor fi afectate cartierele Şimnicu de Jos, Centura de Nord, Craioviţa, George Enescu, Brazda lui Novac, zona de centru, Rovine, Lăpuş, Lăpuş-Argeş, Valea Roşie, Sărari şi Bariera Vâlcii.

Compania de Apă Oltenia mai anunţă că, prin laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcţiune a sistemului.

”Atenţionăm utilizatorii de apă potabilă din zonele menţionate că, din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei”, transmite furnizorul de apă.

Recomandările autorităților

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat marți seara într-o intervenție în emisiunea Actualitatea moderată de Tudor Mușat că rezervele de apă sunt în scădere, prin urmare trebuie luate o serie de măsuri de prevenție:

Rezervele sunt în scădere nu pot spune acum că ar fi în pericol, dar trebuie să avem mare grijă de apa potabilă, este primul avertisment, primul semnal de alarmă pe care l-am tras acum două săptămâni când au apărut primele localități cu restricții în privința consumului de apă. Am spus că vine o perioadă cu temperaturi mai scăzute, cu puțin de precipitații, după care vin două săptămâni de caniculă.

Suntem în acest scenariu care poate să afecteze rezervele de apă, trebuie să avem mare grijă de ele, rațional, doar pentru consumul casnic, fără spălări de mașină în curte, fără piscine umplute, fără udarea legumelor din curte. Trebuie să avem grijă și de consătenii noștri, apa potabilă trebuie să ajungă pentru toți. Sunt măsurile de prevenție pe care le luăm”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)