Noua extragere a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc duminică, la ora 20:10

Noua extragere a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc duminică, la ora 20:10
Foto: voceatransilvaniei.ro

O nouă Loterie a bonurilor fiscale va avea loc duminică, la ora 20:10, la aceasta urmând să participe bonuri emise în perioada 1-30 iunie 2015, informează Ministerul Finanțelor Publice. Nu este necesară înregistrarea prealabilă a acestora în baza de date.

La fel ca în cazul ultimei extrageri, selecția câștigătorilor se va face în două etape: pe 19 iulie Loteria Română va organiza extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua și valoarea bonurilor câștigătoare în prima etapă de selecție, apoi, după centralizarea bonurilor câștigătoare, dacă numărul lor va fi mai mare de o sută, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câștigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al Loteriei Române pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Extragerea va fi organizată în prezența unei comisii de tragere formată din câte un reprezentant al MFP, ANAF și CNLR, iar bilele și urnele vor fi verificate în prezența comisiei înainte de extragere.  Vor fi folosite aceleași urne și bile pe care le folosește Loteria Română la tragerile loto.

Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câștigător, alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF. Formularul cererii poate fi obținut gratuit de la administrația fiscală la care se depune bonul fiscal sau descărcat de pe site-ul MFP. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depășirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câștigători.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câștigătoare, acestea vor fi centralizate și transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”, respectiv pentru verificarea autenticității bonurilor fiscale câștigătoare de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală, prin direcțiile regionale antifraudă fiscală.

Extragerea va fi televizată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`