Cei mai mulți români se plâng de prețurile de pe litoral, care se ridică la nivelul stațiunilor de lux din Europa, dar și de condițiile de cazare nesatisfăcătoare.
Totuși, există și turiști care se întorc acasă mulțumiți. Este și cazul unei familii care a ales să își facă vacanța în Năvodari.
„Experiența noastră de acum 2-3 săptămâni a fost mai mult decât plăcută, am stat într-un apartament în Alezzi (250 lei pe noapte), curat, utilat, mobilat nou și impecabil de la saltele până la canapeaua extensibilă, am făcut plajă la Yucatan, 20 lei șezlong, nisip fin, umed, ideal pentru cei cu copii și cărucioare de bebei, apă caldă, curată, mică, ideală pentru copii mici. Restaurantele au prețuri puțin mai mari ca în București, dar nu atât de aberante precum se vehiculează în media. Având doi copii mici, cea mare de 3 ani, cea mică de 2 luni, am optat pentru mic dejun pregătit de noi în apartament, pentru care am făcut o piață la supermarket (așa ni se pare mai comod, dar mic dejun există și pe plajă), piață pentru 3 zile cu tot ce înseamnă mic dejun, cafele, scutece pentru copii, a costat 200 lei. Personal, noi recomandăm zona Năvodari, dar este doar experiența noastră!”, a scris o turistă despre cazare în Năvodari.
Pe grupul de Facebook „Am fost acolo”, există și turiști pe care experiența i-a îngrozit atât de tare încât au decis ca data viitoare să își facă vacanța în străinătate.